Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vreme frumoasă în toată țara, dar mai caldă decât ar fi normal. Care este prognoza pentru weekend

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vineri avem o zi destul de însorită în sudul și în sud-estul țării. În rest, se mai adună norii, iar pe la munte mai vin câteva ninsori slabe, trecătoare. Maximele termice, pleacă de la minus 1 grad în depresiuni și ajung la 8...9 grade în vestul țării.  

Vedem ce se întamplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se mai răcorește puțin față de ieri și o să avem o zi cu soare, vânt domol și 6 grade după prânz.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim vreme bună, câțiva nori și temperaturi în scădere ușoară. Maximele termice ajung pe la 5 grade Celsius.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, înnorările persistă și vin câteva ninsori slabe în zonele de munte. Temperaturile cresc cu 2-3 grade față de ziua trecută.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, vor fi înnorări și ninsori slabe sporadice. Apare puțin și soarele pe parcursul zilei, iar temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Citește și
vremea, meteo
Vremea astăzi, 2 februarie. Vreme frumoasă în toată țara, însă temperaturile scad treptat

În ținuturile vestice se încălzește ușor și se opresc pe la 8-9 grade. Se anunță vreme bună în ansamblu și doar în zona Munților Apuseni, mai apar ceva înnorări și ninsori slabe.

În Transilvania, atmosfera va fi schimbătoare, nu sunt anunțate precipitații pe timpul zilei, însă la noapte va fi lapoviță și poate să apară poleiul. Se încălzește ușor și la amiază vor fi 5 grade în vestul proviniciei.

În Oltenia ne-așteaptă o zi placută, cu soare și câțiva nori de decor. Ieri la Craiova au fost 10 grade, însă astăzi se răcește și vor fi 5 grade.

În ținuturile sudice prindem înnorări, dar și perioade cu soare. Temperaturile scad ușor și se ating cel mult 5 grade.

Vremea în țară

Sâmbătă, vremea devine caldă pentru această perioadă, mai ales în sudul țării, pe unde se ating 13 grade. Și tot în sud avem o zi destul de însorită. În rest, se mai adună norii și pot să apară precipitații slabe: ninsori la munte; ploi sau lapoviță în zonele joase.

Duminică, temperaturile scad ușor, dar tot va fi mai cald decât în mod normal. Avem vreme frumoasă și poate 2..3 fulgi de zăpadă în nord-vestul țării. Pe seară și noaptea, în vest, nord și centru se înnorează treptat și vin alte precipitații.

Vremea se menține caldă și luni, dar în vest, în nord și în centru avem o zi destul de neplăcută, cu mulți nori și precipitații consistente. La deal și la munte vor domina ninsorile; în rest o să fie lapoviță sau ploaie. Vântul se intensifică aproape peste tot, iar în zona montană înaltă se transformă în viscol.

Vremea în București

În București, ziua de astăzi ne-aduce vreme frumoasă, soare cu nori și un pic de vânt. Temperaturile scad față de ieri și maxima se oprește pe la 5...6 grade. Urmează o noapte rece cu cer variabil și o minimă de minus 4 grade.

Sâmbătă avem încă o zi cu soare, se face mai cald și după prânz se vor înregistra 11 grade Celsius.

Duminică se răcorește puțin, însă vremea se menține caldă pentru luna februarie. Atmosfera va fi însorită și vântul activ.

Luni se încălzește din nou, după prânz se ating 10 grade, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 35...45 km/h pe parcursul zilei. În noaptea următoare, minima va ajunge la 1 grad cu plus.

Vremea la munte

La munte se mai încălzește puțin. Avem vreme schimbătoare și înnorări în majoritatea masivelor. Mai vin câteva ninsori slabe, îndeosebi în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali. Se arată și soarele printre nori, iar vântul suflă mai tare pe creste.

Sâmbătă mai apar înnorări temporare și precipitații, mai ales sub formă de ninsoare și vântul sufla tare pe creste.

Duminică pe timpul zilei se anunță vreme bună și fulguieli sporadice, însă în noaptea următoare o să ningă mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor. Tot pe timpul nopții, vântul viscolește ninsoarea în masivele nordice, cu viteze de peste 80...100 km/h.

Luni înnorările persistă, o să ningă consistent și vântul va prinde putere. În zonele de creastă, rafalele de vânt ating viteze de 70...90 km/h și ninsoarea va fi viscolită.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult