Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vreme de primăvară în toată țara. Zonele în care va ploua

Your browser doesn't support HTML5 video.

Prima zi de martie ne-aduce temperaturi ridicate pentru acesta data şi vreme frumoasă în cea mai mare parte a ţării. Prin vest şi nord va fi cam înnorat, iar pe seară şi la noapte, un nou val de ploi va cuprinde ţinuturile vestice.

Până atunci, vom avea maxime de la 8 grade în depresiuni, la 15 grade în sudul ţării.

Cum va fi vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan, ne aşteaptă o zi destul de plăcută, cu soare, vânt activ şi temperaturi în creştere. Vor fi 9 grade la malul mării şi în jur de 14 grade în zona Călăraşi. În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, norii apar în treacăt, dar nu sunt anunţate ploi. Vântul devine mai insistent, iar maximele ajung pe la 11...12 grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se mai încălzeşte puţin şi o să avem atmosfera schimbătoare şi în jur de 12 grade la orele amiezei. Vântul se intensifica şi aici.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş va fi cam înnorat şi s-ar putea să picure trecător. La noapte însă ploile se extind, iar în zonele înalte apare lapoviţă. Temperaturile câştigă 2...3 grade faţă de ziua trecută.

Se încălzeşte şi în ţinuturile vestice. Vântul prinde putere, cerul se umple de nori, iar pe seara încep să apară ploile. Temperaturile, mai ridicate decât ar fi normal la început de Martie, ajung pe la 12...13 grade.

În Transilvania este cam frig, acum, dimineaţa. În depresiuni sunt minus 4 grade, dar temperaturile cresc de la o oră la alta şi după prânz se încălzeşte simţitor. Norii vin şi trec, dar abia după lăsarea nopţii aduc ceva ploi.

În Oltenia prindem vreme bună, soare cu nori şi temperaturi peste limitele normale. Pe la amiază se vor atinge 12...13 grade, iar la noapte o să plouă în vestul provinciei.

În ţinuturile sudice găsim vreme frumoasă. Se face mai cald decât ieri, norii apar destul de rar şi temperaturile urcă spre 15 grade.

Se mai încălzeşte şi în zona Capitalei. Astăzi o să avem soare, atmosferă plăcută şi o maximă în jur de 14 grade. Norii apar din a doua parte a nopţii, iar minimă ajunge pe la 2 grade.

Un aer mai cald cuprinde astăzi şi zonele montane. Avem vreme bună, deşi prin Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali se înnorează din când în când. Vântul se intensifica pe creste, iar noaptea aduce lapoviţa în masivele din vestul ţării.

Prognoza pentru următoarele 3 zile

 

Luni, 2 martie, se face şi mai cald, însă în vest, nord şi centru apar averse, posibil însoţite de descărcări electrice. În rest găsim vreme mai bună, câţiva stropi de ploaie, dar vântul se intensifica aproape peste tot. În zona montană înalta vor fi rafale de peste 90 Km/h, iar în nordul tarii va sufla cu 50...60 Km/h.

Marţi se încălzeşte şi mai tare, ajungem la valori de luna Aprilie. Se arată soarele, vântul se menţine activ, iar spre seară apar noi serii de averse în vest şi sud-vest.

Vreme neobişnuit de caldă avem şi miercuri, însă instabilitatea cuprinde jumătatea vestică a ţării, pe unde se aşteaptă ploi destul de consistente. În zona montană înalta va fi lapoviţă, dar în jumătatea estică va domina timpul frumos.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult