Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vreme călduroasă în aproape toată țara. Averse anunțate spre seară în zonele montane

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ziua de astăzi ne-aduce soare şi vreme călduroasă în majoritatea zonelor. Spre seară, aversele apar local în zonele montane şi submontane şi sporadic prin vestul şi centrul ţării.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim timp frumos, dar se înteţeşte vântul, în special la malul mării. Şi tot pe litoral şi în Deltă vor fi temperaturi mai modeste, în rest maximele urcă spre 31 de grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, norii vor fi rari şi vom avea o amiază foarte caldă pentru început de iunie, cu până la 31-32 de grade, la umbră.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi însorită cu temperaturi ridicate. Nu sunt anunţate ploi, nici vântul nu prea se simte, iar la noapte se înseninează.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş domină vremea frumoasă, dar mai spre seară apar ceva înnorări şi ploi zgomotoase, dar pe zone restrânse. Temperaturile mai câştigă un grad, două faţă de ieri şi va fi exagera de cald pentru acest moment al anului.

Citește și
cod rosu, vremea, prognoza, meteo, canicula,
Vreme caldă, cu temperaturi de până la 31 de grade, miercuri. Prognoza meteo până sâmbătă

Se mai încălzeşte puţin şi în ţinuturile vestice, pe unde se vor atinge frecvent 32-33 de grade, la umbră. Domină atmosfera cu soare, însă după amiază sunt şanse de averse, mai cu seamă în zonele montane şi submontane.

Şi în Transilvania se face foarte cald. Temperaturile cresc cu fiecare oră şi ajung pe la 33 de grade în vestul provinciei. Mai pe seară vin averse locale pe la munte, dar ploile pot să apară sporadic şi în zonele joase.

În Oltenia, ieri au fost până la 30 de grade, astăzi avem temperaturi mai ridicate, de 31-32 de grade şi ceva averse după-amiază în regiunile deluroase.

În ţinuturile sudice nu sunt anunţate ploi, ziua va fi însorită, dar foarte caldă, cu maxime ce vor urca spre 33, poate 34 de grade, la umbră.

În Bucureşti vremea călduroasă continuă. Astăzi se pot atinge 33 de grade, la umbră, norii vor fi rari şi vantul-un pic mai activ. Urmează o noapte plăcută, cu o minimă în jur de 16 grade.

La munte se mai încălzeşte puţin, avem vreme frumoasă până spre seară, când apar înnorări şi averse locale, cu descărcări electrice, vânt şi condiţii de grindină.

Pe litoral găsim soare, vreme bună şi temperaturi plăcute, dar mai scăzute decât ieri. Pe plajă vor fi până la 23-24 de grade, se înteţeşte vântul, iar la noapte se înseninează.

Maine: tot vreme caldă, deşi temperaturile scad uşor. În vest, nord-vest, în centru şi la munte instabilitatea creşte şi după prânz vin ploi serioase, cu grindină şi răbufniri de vânt. Duminică, în vest, nord, centru, la deal şi la munte se răcoreşte şi vor fi averse, posibil torenţiale, cantităţi mai mari de apă şi condiţii de grindină. În sud şi sud-est rămânem cu vremea caldă, iar ploile apar sporadic pe înserat. Luni temperaturile scad şi în sudul ţării şi vin alte ploi zgomotoase, cu fenomene specifice instabilității în zonele de deal şi munte şi local în rest.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult