Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vreme caldă în toată țară. Zonele în care temperaturile ajung și la 27 de grade

Your browser doesn't support HTML5 video.

Duminică se face şi mai cald. Se ating frecvent temperaturi de 24-25 de grade, iar prin sud o să avem chiar şi 27 de grade Celsius.

În orele dimineţii, în zonele joase izolat apare ceața, dar peste zi vom avea soare şi atmosferă plăcută peste tot. Vântul se va înteţi pe crestele montane.

Cum va fi vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan, se anunţă încă o zi frumoasă însorită însă acum dimineța mai e posibil să apară ceata. Temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate sâmbătă.

În Moldova sudică şi în nordul în Munteniei în orele dimineţii e posibil să fie puţină ceață, dar peste zi atmosfera va fi plăcută cu mult soare şi vânt domol. Se face mai cald şi la amiază se vor înregistra 25 de grade.

Soare şi atmosferă plăcută găsim şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Maximele termice mai cresc puţin faţă de ziua trecută.

Se încălzeşte uşor şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Acum dimineaţă este puţină ceata dar peste zi vom avea vreme frumoasă. Până la ora 10, este cod galben de ceaţă pentru judeţele Sălaj şi Cluj.

Vreme bună aşteptăm şi în regiunile vestice. Soarele va străluci nestingherit de nori şi după prânz se vor înregistra 25 de grade, valori ridicate pentru luna octombrie.

În ţinuturile centrale acum dimineaţă este frig mai ales în depresiuni, pe unde se semnalează ceata. Până la ora 10, este cod glaben de ceaţă densă pentru judeţul Harghita Vizibilitate este mult scăzută.

Mai târziu, soarele încălzeşte atmosfera şi temperaturile ajung pe la 23 de grade în zona Sibiului. Vântul mai are unele intensificări în zona montană înaltă.

În Oltenia găsim vreme foarte frumoasă, însorită şi temperaturi agreabile, cu trei-patru grade peste cele înregistrate ieri.

Şi în ţinuturile sudice se mai încălzeşte puţin şi maximele ajung pe la 27 de grade. Cerul se păstrează curat toată ziua, iar vântul va adia plăcut.

În Bucureşti, duminică se anunţă încă o zi frumoasă! Cerul va fi curat şi vântul va sufla slab. Se face mai cald şi la amiază termometrele vor indica în jur de 27 de grade Celsius. La noapte, cerul va fi variabil minimă va ajunge pe la 9 grade însă în zona limitrofă se ating 6 grade şi vor fi condiţii de ceaţă.

La munte, va predomina vremea frumoasã şi va fi mai cald decât în mod obişnuit. Cerul va fi mai mult senin şi vântul se va înteţi pe creşte. Dimineaţa, dar mai ales noaptea, pe vãi şi în depresiuni e posibil să apară ceata.

Prognoza pentru următoarele 3 zile

În Bucureşti se anunţă vreme frumoasă în următoarele zile! Duminică, cerul va fi curat şi vântul va sufla slab. Se face mai cald şi la amiază se vor înregistra 27 de grade Celsius.

Luni va fi timp frumos, soare şi un pic de ceață la începutul zilei şi pe timpul nopţii.

Şi marţi se păstrează atmosferă plăcută, deşi temperaturile coboară puţin.

Miercuri mai scad valorile termice şi se vor apropia de normalul perioadei. În orele dimineţii mai apar ceva nori la altitudine joasă sau va fi ceata dar peste zi va predomina vreme frumoasă.

La munte, va predomina vremea frumoasã şi va fi mai cald decât în mod obişnuit. Cerul va fi mai mult senin şi vântul se va înteţi pe creşte. Dimineaţa, dar mai ales noaptea, pe vãi şi în depresiuni e posibil să apară ceata.

Luni, apar câţiva nori de vreme bună, iar regimul termic rămâne destul de plăcut.

Şi marţi va fi soare şi neobişnuit de cald pentru acesta perioadă. Aşadar, urmează o perioadă cu vreme foarte frumoasă.

Miercuri va predomina vremea frumoasã şi o să fie în continuare mai cald decât în mod obişnuit. Dimineaţa, dar mai ales noaptea, pe vãi şi în depresiuni, pe suprafeţe mici se îşi va face apariţia ceata.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult