Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vreme caldă în Banat, ger în Moldova și Bucovina. Diferențe de peste 20 de grade între regiuni

Your browser doesn't support HTML5 video.

Duminică o să fie foarte frig în Moldova, pe unde mai vin ceva ninsori. În sud și în sud-est, atmosfera se menţine închisă, iar în zona intracarpatică apare puţin soarele şi o să fie mult mai cald decât în mod normal.

În Dealurile de Vest se vor atinge 14...15 grade, în timp ce în Bucovina vor fi minus 6 grade.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan avem o zi mohorâtă, cu burniţă şi condiţii de ceaţă, în primele ore. Vântul devine activ, iar temperaturile se opresc pe la 6...7 grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, urmează o zi destul de neplăcută, cu cer acoperit, burniță, dar şi lapoviță în unele zone. Pe şosele se va forma polei, iar până la ora 9, avem şi o avertizare în acest sens. Temperaturile, mai scăzute decât ieri, se opresc pe la 1...2 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, se face şi mai frig. Temperaturile rămân negative chiar şi la prânz, iar în Suceava nu vor trece de minus 6 grade. O să ningă din când în când, iar mai târziu se intensifică şi vântul.

Citește și
turisti, munte
Turiștii s-au înghesuit în stațiunile de munte. Vremea caldă a stricat pârtiile de schi

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem vreme neobişnuit de caldă pentru acest moment al anului. Temperaturile cresc faţă de ziua trecută şi ajung pe la 12...13 grade. Acum este ceaţă în zonă, iar în judeţul Cluj avem şi un cod galben, valabil până la ora 10. Mai târziu, se arată soarele, iar ploile vin îndeosebi după lăsarea nopţii.

În ţinuturile vestice, temperaturile depășesc cu mult limitele perioadei şi urcă până la 14...15 grade. Ziua ne-aduce soare cu nori şi un vânt intens în sudul Banatului. Dimineaţa, este un pic de ceaţă în zonă, iar la noapte o să plouă.

În Transilvania aşteptăm vreme destul de bună, înnorări, dar şi scurte momente însorită. În depresiuni, temperaturile rămân modeste, dar în vestul provinciei se ating chiar şi 12...13 grade. Vântul suflă cu putere la munte, în special la altitudini mari.

În Oltenia, găsim vreme închisă, cu burniță sau ploaie slabă şi temperaturi în scădere. Ieri au fost 13...14 grade, astăzi maximele se opresc pe la 6...7 grade, iar vântul devine tot mai insistent.

În ţinuturile sudice, avem atmosferă apăsătoare, condiţii de ceaţă şi multă umezeală. O să burniţeze din când în când, iar temperaturile nu vor trece de 5...6 grade.

Vremea în Bucureşti

 

Şi în Capitală avem atmosferă închisă, nori de joasă altitudine şi condiţii de burniţa. Maximă se opreşte pe la 4 grade, iar la noapte se vor înregistra în jur de 2 grade. Vremea la Munte

În schimb, la munte va fi foarte cald pentru această perioadă. Se arată trecător şi soarele, dar la noapte vin alte precipitaţii, mai ales în masivele vestice. Vântul suflă tare în zona Carpaţilor Meridionali, pe unde este în continuare pericol mare de avalanşe.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult