Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Viiturile fac ravagii în vestul țării. În Bihor, o casă modulară a fost luată cu totul de ape

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este prăpăd în vestul țării, unde pe patru râuri au fost depășite cotele istorice.

Acolo s-au format viituri cu o forță impresionantă, care au provocat distrugeri uriașe. În Bihor, o casă modulară a fost luată pe sus de ape.

Codul roșu de inundații rămâne în vigoare cel puțin până la prânz.

Apa mare a purtat această casă modulara din comuna Pietroasă ca pe o jucărie.

Oamenii din zonă sunt disperaţi. S-au acumulat 140 de litri de apă pe metrul pătrat. Răul Crișul Pietros a prins o forţă incredibilă în urma ploilor căzute într-o perioadă scurtă de timp.

În casa distrusă locuia o familie cu doi copii evacuată cu câteva ore înainte.

Citește și
ctp
CTP, despre Viorica Dăncilă: ”Înțeleg că Isărescu are o datorie la Dăncilă, dar de ce n-a angajat-o la el la cramă”

În amonte, un pod a fost rupt.

Locuitorii de la poalele Munţilor Bihorului s-au adunat pe marginea răului care părea că fierbe. Au privit neputincioşi cum valurile şubrezesc încet-încet malurile.

Nivelul istoric măsurat în anul 2000 pe Crisul Negru a fost depăşit cu 60 de cm. Angajaţii de la Apele Romane fac în permanenţă măsurători, la care a luat parte inclusiv prefectul judeţului Bihor.

Un drum care leagă zonele turistice Padiş şi Boga a fost inundat, iar localnicii au primit mesaje de avertizare prin sistemul Ro-Alert.

Csilik Alexandru, ISU Crișana: "Ridicăm un dig din saci şi nisip, pentru a proteja populaţia dimprejur."

Ionel Laza, primarul comunei Pietroasa: "Avem afectate, în comună, patru gospodarii, drumuri comunale, drumul care leagă Pietroasa-Boga, drumul judeţean."

Râul rămâne sub cod roşu de inundaţii cel puţin până vineri la ora 12.

Din cauza ploilor abundente, dar şi a zăpezii care s-a topit brusc, s-au produs viituri şi în comună Arieşeni, din judeţul Albă. Un pod a fost distrus, iar 50 de familii au rămas izolate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult