Veste rea de la ANM. Iarna aceasta ar putea fi cea mai grea din ultimii 30 sau chiar 100 de ani!
Galerie foto
Avertismentul a fost lansat luni chiar de către directorul general al ANM, Elena Mateescu, la deschiderea sesiunii ştiinţifice anuale a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), cu tema "Extreme meteorologice ale anului 2019".
”Și cu siguranță în fiecare perioadă a acestui an, da, discutăm despre scenariul ca iarna aceasta să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani sau din ultimii 100 de ani. Nu avem un semnal robust în acest sens, dar o iarnă normală în România aduce perioade de vreme severă.
În prezentarea pe care o vom avea o să vă prezentăm zonele cele mai expuse din perspectiva regimului de temperaturi mai scăzut: Moldova, Transilvania, dar și zona de centru a țării” - a spus șefa ANM.
Întrebată de jurnaliști dacă s-ar prelungi perioada în care iarna va afecta România, inclusiv în lunile martie-aprilie, directorul ANM a răspuns afirmativ.
”Am avut aceste semnale, așa cum în toamnă avem o vară prelungită. În sezonul de tranziție, în primăvară, nu am exclus în ultimii ani ca să avem manifestări autentice de iarnă, cum a fost martie în acest an sau în aprilie 2017 când, ne amintim, în a doua decadă a lunii aprilie am avut avertizare de cod portocaliu pentru un strat de zăpadă de 25 de centimetri în zona Moldovei, iar în mai puțin de 24 de ore stratul s-a topit, pentru că mercurul în termometre a crescut semnificativ.
Iar această alternanță a perioadelor foarte călduroase, urmate de răciri bruște cu siguranță se va putea manifesta și în următoarele 3 luni, așa cum s-a manifestat pe tot parcursul anului 2019.” - a spus Elena Mateescu.