Un val de aer polar cuprinde România. Temperaturile vor scădea și sub 0 grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
Joi, vineri şi sâmbătă sunt zilele în care vom simţi efectele drastice ale unui val de aer polar, care vine din nordul continentului.
Primii care vor simţi cum frigul coboară peste ei sunt cei din nordul României. Acolo chiar de marți, temperaturile vor coborî, brutal, cu 10 - 11 grade, un şoc pentru organismul nostru.
Şi în următoarele 24 de ore, valul polar ajunge şi în sud. Astfel, începând de miercuri, vom trece cu toţii la jachete călduroase, mai ales dimineaţa şi noaptea, când vor fi cel mult 8 grade.
Cei mai ghinoniști vor fi cei care locuiesc în depresiunile ţării. Acolo vor fi şi - 4 grade Celsius peste noapte. Şi peste toate acestea, vor începe ploile, care de data aceasta vor fi unele reci, de toamnă, şi care vor cădea în toată ţara.
Vom tremura până duminică, când la fel de brusc cum a venit, valul polar va pleca de la noi, iar vara se reîntoarce. Vom vedea câte zile va mai fi cald.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!