Temperaturi mici și ploi. Prognoza meteo pentru următoarele trei luni
Your browser doesn't support HTML5 video.
La mijlocul săptămânii viitoare, primăvara ar trebui să intre şovăitoare pe uşa din faţă. În Bucureşti, de pildă, de la 7 grade miercuri şi joi, ajungem la 12 vineri, iar sâmbătă ne vom bucura de 16. La nivelul ţării, maximele urcă de la 12 grade miercuri, la 15 joi şi vineri, pentru ca în unele zone să se înregistreze 17 sâmbătă.
Înainte să ne bucurăm prea tare, aflăm că nu o să ne fie foarte cald dintr-o dată.
Florinela Georgescu, director executiv ANM: ”Nu o să simţim, zăpada se topeşte cu consum de căldură şi e mai bine asta, pentru că o topire bruscă a stratului de zăpadă produce inundaţii.”
Ar fi scenariul negru cu repetiţie, după un început de primăvară şi-aşa eşuat. Ba mai mult, luna martie de-acum ar putea rămâne în istorie ca fiind una dintre cele mai reci şi mai bogate în precipitaţii din ultimii 60 de ani. Joi și vineri, de exemplu, în Bucureşti au căzut 22-24 litri pe metrul pătrat, în condiţiile în care media este de 38 de litri.. A nins, aşadar, într-o zi cât pentru o jumătate de lună. Tendinţa se menţine din păcate pentru Paste şi pentru întreaga lună aprilie.
Trecerile bruşte de la o extremă la alta încep să devină o obişnuinţă. Meteorologii vorbesc de o prelungire a verii în toamnă, sau a iernii în primăvară.
Nu vorbim despre o schimbare a anotimpurilor, ci doar despre faptul că iarna începe în ianuarie şi se termină în aprilie. Inclusiv în 2016 am avut cod portocaliu de viscol între 19 şi 22 aprilie.
Prognoza meteo pe regiuni
BANAT
Până în data de 23 martie, temperatura aerului va continua să scadă, vremea se va menține deosebit de rece, astfel încât mediile valorilor diurne vor fi de 1 - 3 grade, iar ale celor nocturne vor coborî spre -5 grade. În intervalul 23-27 martie, vremea se va încălzi, iar valorile termice se vor situa în jurul normelor. Se vor înregistra medii ale maximelor de 10 - 13 grade și ale minimelor de 1 - 3 grade, iar până la sfârșitul intervalului variațiile termice vor fi nesemnificative, astfel că aceste valori medii se vor menține.
În intervalul 19-23 martie, temporar vor fi mai ales ninsori, în general moderate cantitativ. Probabilitatea de precipitații predominant sub formă de ploaie va fi în creștere după data de 26 martie.
CRIȘANA
Până în data de 23 martie, vremea se va menține mai rece decât în mod normal pentru această dată, cu o medie a valorilor maxime de temperatură de 1 - 3 grade și a minimelor, în scădere de la -1 grad, la -6 grade. În perioada 23-26 martie vremea se va încălzi, iar până la sfârșitul intervalului nu vor mai fi variații semnificative.
Astfel, valorile termice vor ajunge să se situeze în jurul normelor specifice perioadei, media maximelor fiind de 9 - 12 grade, iar a minimelor de 0 - 2 grade. În intervalul 19-23 martie, temporar vor fi mai ales ninsori, în general slabe cantitativ. Probabilitatea de precipitații predominant sub formă de ploaie va fi în creștere după data de 26 martie.
TRANSILVANIA
Valorile termice vor fi în scădere până spre sfârșitul primei săptămâni și vor caracteriza o vreme deosebit de rece, geroasă în depresiuni în diminețile zilelor de 23, 24 și 25 martie, când temperatura va coborî sub -10 grade. În acest interval, media maximelor va fi de 0 - 2 grade, iar a minimelor va scădea de la -3 grade, la -9 grade. La sfârșitul primei săptămâni vremea se va încălzi și se vor înregistra valori în jurul normelor, iar în cea de-a doua, variațiile termice nu vor fi importante. Astfel, media valorilor diurne va fi de 8 - 10 grade, iar a celor nocturne de -4 - 0 grade.
Până în data de 23 martie, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Probabilitatea de precipitații predominant sub formă de ploaie va fi în creștere din nou după data de 27 martie.
MARAMUREȘ
Până în data de 23 martie, temperatura aerului va fi în scădere, vremea va fi deosebit de rece, cu medii ale valorilor diurne de 1...2 grade, iar ale celor nocturne vor coborî spre -9...-8 grade. În perioada 23-26 martie, vremea se va încălzi, iar valorile termice vor ajunge să se situeze în jurul celor normale pentru această perioadă.
Astfel, se vor înregistra medii ale maximelor în jurul a 10 grade, iar minimele vor ajunge să fie, în medie, de -1...0 grade. În a doua săptămână variațiile termice vor fi nesemnificative, astfel că aceste valori medii se vor menține până la sfârșitul intervalului.
Între 19 și 23 martie, temporar vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Probabilitatea de precipitații mai ales sub formă de ploaie va fi în creștere după data de 27 martie.
MOLDOVA
În primele două zile din interval vremea va fi extrem de rece, cu o medie a valorilor termice diurne de -4 grade. În intervalul următor temperaturile vor crește ușor și treptat, dar până la începutul celei de a doua săptămâni vor rămâne tot sub mediile climatologice specifice perioadei, cu precădere în intervalul 21-23 martie, când media maximelor se va situa în jurul a 0 grade. În cea de-a doua săptămână de prognoză nu vor mai fi variații termice semnificative, maximele zilnice vor fi apropiate de normalul perioadei, iar media lor va fi între 8 și 11 grade. Media temperaturilor minime nu va depăși pragul de îngheț în nicio zi, iar cel mai frig va fi în diminețile de 23 și de 24 martie, când în cea mai mare parte a regiunii vremea va fi geroasă (temperaturi sub -10 grade).
Vor fi precipitații pe arii mai extinse, predominant sub formă de ninsoare între 19 și 22 martie și mai ales sub formă de ploaie după data de 26 martie. În restul intervalului doar izolat vor fi posibile precipitații slabe.
DOBROGEA
În prima săptămână de prognoză vremea se va menține mai rece decât în mod normal la această dată, cu o medie a valorilor maxime de temperatură cuprinsă, în general, între 1 și 5 grade și a minimelor între -4 și 0 grade. În cea de a doua săptămână se va încălzi în primele zile, apoi nu vor mai fi variații semnificative, iar vremea va fi caracterizată de valori termice specifice perioadei, media maximelor fiind în jurul a 11 grade, iar a minimelor de 3 - 4 grade. Între 19 și 23 martie vor fi precipitații mixte, în general moderate cantitativ, iar după data de 26 martie va fi în creștere probabilitatea de ploaie.
MUTNENIA
Între 19 și 23 martie vremea va fi deosebit de rece, cu o medie a valorilor termice diurne de 1 - 3 grade. În intervalul următor se va încălzi ușor și treptat, iar temperaturi diurne normale pentru data din calendar se vor înregistra abia după data de 28 martie. Extrem de scăzute vor fi și temperaturile minime. Până la începutul celei de a doua săptămâni media lor va fi sub 0 grade și chiar se va apropia de -7 grade în diminețile de 24 și de 25 martie. Din data de 26 martie valorile termice nocturne vor fi în creștere treptată, iar media va atinge 0 - 2 grade. Până în 23 martie vor fi precipitații în fiecare zi, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, posibil mai importante cantitativ. Probabilitatea de precipitații va fi în creștere din nou după data de 26 martie, dar vor fi în general slabe cantitativ, trecătoare și predominant sub formă de ploaie.
OLTENIA
În prima săptămână de prognoză vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 2 - 4 grade și a minimelor de -6...-2 grade. În cea de a doua săptămână se va încălzi treptat, astfel că până la finalul intervalului de prognoză media maximelor va ajunge la 12...13 grade, iar a minimelor la 2 grade.
Vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi, dar mai ales între 19 și 23 martie, când acestea vor fi mai intense și îndeosebi sub formă de lapoviță și ninsoare.
LA MUNTE
Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la această dată, iar media temperaturilor, atât diurne cât și nocturne, se va situa sub pragul de îngheț sau doar ușor peste acesta, în cea mai mare parte a intervalului.
Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în jurul datei de 23 martie, când media maximelor va fi de -6 grade și a minimelor de -12 grade, iar cele mai ridicate între 25 și 27 martie când se vor atinge medii termice de 2 -3 grade ziua și de -3 grade noaptea. Vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare aproape în fiecare zi, cu o probabilitate mai mare până în data de 23 martie și după data de 26 martie.
PROGNOZA PE TREI LUNI
Valorile medii de temperatură prognozate de meteorologi pentru lunile aprilie şi mai vor fi, în general, în apropierea mediilor climatologice ale perioadei şi doar în câteva regiuni sub medii, iar pentru luna iunie acestea vor fi în jurul normelor, în timp ce precipitaţiile se anunţă excedentare în cea mai mare parte a ţării, excepţia fiind semnalată la nivelul lunii iunie, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul aprilie - iunie, publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
APRILIE
În luna aprilie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de normal în regiunile sudice şi sud-estice şi se vor situa, în general, sub mediile climatologice în restul ţării. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru luna aprilie este de 9,3 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 - 2010.
În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură între 5 şi 11 grade Celsius în Moldova, respectiv până la 12 grade Celsius în Banat, Oltenia şi Muntenia.
În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, aşadar peste norma de 51,3 l/mp, iar cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Banat - de până la 78 l/mp, Oltenia (până la 75 l/mp), Transilvania (până la 70 l/mp). Pe de altă parte, cele mai scăzute cantităţi de precipitaţii sunt prognozate în Dobrogea - de până la 40 l/mp.
MAI
În mai, temperaturile medii vor avea valori apropiate de media climatologică în sud, sud-est şi vest, respectiv sub normal, local, în celelalte zone. Media multianuală valabilă pentru luna mai este de 14,9 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 10 şi 17 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 18 grade, se vor consemna în Muntenia, Oltenia şi Banat.
În aceeaşi lună, precipitaţiile totale lunare vor fi apropiate de normă în sud-estul ţării şi local în sud şi est şi vor fi excedentare în rest. Media precipitaţiilor pentru luna mai este stabilită la 66,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 89 l/mp), Muntenia (86 l/mp), Crişana (până la 85 l/mp), Banat (până la 84 l/mp) şi Oltenia (până la 83 l/mp). În acelaşi timp, în Dobrogea se vor consemna precipitaţii între 16 şi 47 l/mp.
IUNIE
În prima lună de vară, temperatura medie lunară a aerului va fi apropiată de norma climatologică în cea mai mare parte ţării. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 18,3 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 13 şi 21 grade Celsius, în Moldova, în timp ce în Oltenia şi Maramureş valorile termice vor ajunge la 22 de grade Celsius.
La nivel de precipitaţii, în luna iunie, acestea vor fi apropiate de mediile climatologice, cu o tendinţă spre deficit, local, în sudul, estul şi vestul teritoriului, faţă de cele stabilite prin măsurători, la 84,5 l/mp. În zona Munteniei, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 111 l/mp, în Banat la 107 l/mp, în Transilvania la 106 l/mp, în Crişana şi Moldova la 103 l/mp, iar în Oltenia la 102 l/mp. De asemenea, în Dobrogea sunt estimate cantităţi de precipitaţii mai scăzute, între 27 şi 60 l/mp.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: meteo , cum va fi vremea , vremea pe doua saptamani
Dată publicare: 23-03-2018 17:12