România va fi lovită de primul val de caniculă din acest an. Disconfortul termic va fi accentuat
Your browser doesn't support HTML5 video.
De vineri, va fi și mai greu de respirat, ne avertizează meteorologii, care anunță caniculă în sud și în vest. 41 de grade Celsius. Aceasta a fost temperatura măsurată la nivelul asfaltului în centrul Capitalei. Toropiți, oamenii au căutat umbra copacilor sau răcoarea fântânilor arteziene, mai ales dacă au coborât din tramvaie sau troleibuze care nu sunt dotate cu aparate de aer condiționat.
Câțiva mineri în greva foamei de la Complexul energetic Oltenia aflați în Piață Victoriei, au trecut joi prin adevărate cazne. Unuia dintre ei i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La orele prânzului, temperatura înregstrată la stația meteo de la Băneasa depășea 30 de grade Celsius, însă în centrul orașului, în plin soare, temperatura resimțită de oameni era de 35 de grade Celsius. E doar începutul, meteorologii spun că în următoarele 24 de ore se va face și mai cald.
Oana Catrina, meteorolog ANM: „Disconfortul termic va fi accentuat în regiunile vestice și sudvestice, vineri în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă, în partea de sud și de est a teritoriului. Încălzirea s-a datorat avansului de la latitudini sudice a unei mase de aer cald care a crescut temperaturile la noi în țară.”
Cald va fi și la noapte, când se vor înregistra 19 grade.
În schimb cei care locuiesc la munte au avut parte de vreme instabilă. Meteorologii au emis un cod galben de vreme rea iar hidrologii au avertizat că se pot produce viituri în 11 județe din Moldova Transilvania și Bucovina.
Episodul de arșiță nu va fi unul de durată. Un val de aer rece va traversa țara de la vest la est. Meteorologii avertizează că schimbarea maselor de aer vine la pachet cu vijelii însoțite de tunete, fulgere și căderi de grindină.