Risc maxim de avalanşă în Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului, la altitudini peste 1300 de metri
Zăpada proaspătă, aşternută peste un strat mai vechi, nu face priză cu acesta, iar stratul de omăt nou depus se poate disloca uşor. Salvamont România precizează că există risc de avalanşă în toate masivele unde a nins recent, scrie News.ro.
„Risc de avalanṣă în munţii Rodnei şi munţii Maramureşului, grad 4-5 (maxim) de la 1300 metri altitudine până în golul alpin. Părţile de munte cu expunere est, nord şi sud sunt extrem de încărcate datorită vântului şi căderilor masive de zăpadă. Acolo unde a încărcat şi vântul, la sondarea cu echipamentul din dotare grosimea stratului de zăpadă trece de 150 - 170 cm depozit. Sunt două straturi, cel de dedesubt care nu are nici un fel de priză cu baza iar cel de deasupra fiind încărcat de asemenea cu zăpadă proaspătă acumulată după ninsoarea de ieri şi azi, undeva la 10-20 cm” anunţă, sâmbătă, Salvamont Maramureş. Salvatorii montani precizează că una dintre cauzele care pot duce la producerea unei avalanşe o reprezintă depozitele de zăpadă şi plăcile masive de vânt, cu instabilitate pe stratul median. Serviciul Naţional Salvamont informează, într-o postare pe Facebook, că avertizări similare sunt valabile pentru toate masivele unde s-au înregistrat depuneri de zăpadă în ultimele zile.