Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii noiembrie

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți dimineață, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în perioada 16 octombrie – 13 noiembrie.

Săptămâna 16.10.2023 – 23.10.2023

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice, sudice și sud-estice.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord-vest a țării, dar și deficitar în regiunile sud-vestice și local în vest, est și sud-est, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 23.10.2023 – 30.10.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice, sudice și sud-estice.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile centrale, dar mai ales în cele nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 30.10.2023 – 06.11.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, cu un ușor excedent în zonele montane.

Săptămâna 06.11.2023 – 13.11.2023

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință excedentară în toate regiunile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult