Prognoza meteo 11 mai 2019. Cum va fi vremea în următoarele 3 zile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Astăzi, avem timp frumos prin sud-vest şi averse temporare în celelalte zone. În ciuda instabilităţii, vremea va fi mai caldă decât ieri. Maximele ajung la 15 grade în depresiuni şi pe la 25 de grade în sudul Olteniei. În Dobrogea şi Bărăgan, atmosfera este ceva mai instabilă decât ieri, ploile apar în mai multe reprize şi vor fi însoţite de fenomene electrice, vânt, poate chiar grindină. Maximele câştigă 2...3 grade faţă de ziua trecută.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, saltul termic este şi mai mare, dar nu scăpăm de ploi nici aici. Vedem şi soarele printre picături, iar pe la amiază se ating 19...20 de grade. În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, vremea va fi destul de neplăcută, cu înnorări şi ploi frecvente. Se mai încălzeşte şi aici, iar peste noapte cerul se degajează treptat.
Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş se face mai cald decât ieri; soarele apare din când în când, dar mai vin şi câteva reprize de averse, cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. Veştile sunt ceva mai bune pentru vestul ţării. Norii se risipesc, ploile sunt puţin probabile şi temperaturile urcă spre 21...22 de grade.
În Transilvania, mai vin câteva serii de ploi, dar temperaturile cresc perceptibil. Se arată şi soarele din când în când, iar maximele ajung la 20 de grade în vestul provinciei. În Oltenia, prindem o zi chiar plăcută, cu nori puţini, vânt domol şi temperaturi de 24... 25 de grade. Şi în sudul ţării va fi mai cald decât ieri. Avem soare şi vreme bună în prima parte a zilei, dar mai târziu cresc şansele de averse. În Bucureşti, se încălzeşte, dar vremea rămâne schimbătoare. Norii apar mai mult la apropierea serii şi mai pot lăsa câteva reprize de ploaie. Presiunea atmosferică va creşte, iar maxima va urca până la 21...22 de grade.
Şi la munte urmează câteva zile mai calde, dar nu scăpăm de ploi. Aversele vin îndeosebi în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Prognoza mateo pentru următoarele zile
Duminică se mai încălzeşte puţin, se arată soarele, iar aversele apar doar la deal şi la munte. În noaptea de duminică spre luni s-ar putea să plouă în sud-vest.
Și luni prindem vreme bună până târziu, după prânz. Treptat, din vest apar alţi nori de ploaie şi va ploua în jumătatea vestică. Vântul prinde putere în sud şi prin centru, iar temperaturile rămân destul de plăcute. Ziua de marţi ne-aduce multă instabilitate şi o uşoară răcorire. Atmosferă va fi schimbătoare, cu averse locale în aproape toate zonele. Cel mai mult va ploua în sud-vest. Vântul rămâne activ la munte, în sud, centru şi nord-vest, iar maximele coboară sub pragul de 25 de grade.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!