Ploile continuă în unele regiuni, iar vremea se răcește foarte tare. Temperaturile vor crește începând de marți
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pleacă de la 8 grade în nord-vest şi ajung la 23 de grade în sud-estul extrem.
În Dobrogea şi cu Bărăgan se anunţă o zi destul de însorită, dar cu vânt intens, care poate depăşi viteze de 70 km/h. Temperaturile se menţin ridicate pentru început de Aprilie, dar NU mai urca la fel de mult ca ieri, când s-au atins 26...27 de grade prin Bărăgan. Astăzi maximele se opresc la 22...23 de grade.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, vremea rămâne caldă pentru această perioadă, deşi temperaturile pierd 5...6 grade faţă de ieri. Mai sunt ceva condiţii de ploaie la începutul zilei, apoi se arată soarele, dar după-amiaza aduce alte ploi. Vântul are intensificări şi aici.
Un aer mai rece pătrunde şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. O să plouă din când în când, vor fi şi descărcări elecrice, iar vântul va agita şi el atmosfera. Ieri au fost 26 de grade la Iaşi, astăzi, temperatura nu mai trece de 17 grade. La noapte, în această zonă, o să cadă lapoviţă sau o să ningă.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, se răceşte simţitor şi o să avem o zi tare neplăcută, cu ploi frecvente şi cel mult 10...11 grade în termometre. Peste noapte vor fi în jur de 2 grade şi ploile se vor transforma în lapoviţa şi ninsoare.
Temperaturile scad accentuat şi în vestul ţării. Atmosfera se menţine închisă şi mai vin ceva ploi. După cele 20 de grade de ieri; astăzi maximele se opresc la 12...13 grade, iar la noapte s-ar putea să apară lapoviţa şi aici.
Şi în Transilvania ne-aşteaptă o zi mohorâtă, cu vânt, ploi şi temperaturi în scădere. La munte o să fie lapoviţă; apoi o să ningă, iar după lăsarea nopţii apar ceva ninsori şi în zonele mai joase.
Şi în Oltenia o să plouă, mai ales dimineaţa şi seara. Zărim şi soarele din când în când, iar vântul rămâne destul de insistent. Temperaturile scad faţă de ziua trecută, dar TOT vă mai cald decât ar trebui.
Răcirea vremii se simte astăzi şi în sudul ţării, dar încă avem valori peste mediile perioadei, de 20...22 de grade. Mai vin ceva ploi acum dimineaţa, iar după-amiaza creşte instabilitatea şi apar averse cu tunete şi fulgere.
În Bucureşti avem to vreme caldă pentru început de Aprilie, însă după cele 27 de grade de ieri, maximă se opreşte la 22 de grade. Atmosferă va fi schimbătoare, cu ploi dimineaţa şi seară şi un vânt intens, care va atinge viteze de 45...50 KM/h.
La munte, se răceşte accentuat. Vremea se menţine închisă şi vin alte precipitaţii destul de consistente. O să fie ploi şi lapoviţă pe timpul zilei, iar la noapte o să ningă.
Duminică se intensifică vântul şi se răceşte peste tot. În vest, nord şi centru o să cadă lapoviţă, iar la munte o să ningă. În rest, avem vreme mai bună şi câteva ploi de scurtă durată în orele serii.
Luni se face şi mai frig. Norii apar în majoritatea zonelor. Vor fi ninsori slabe în nord şi la munte; un pic de lapoviţă în centrul ţării şi ploi trecatore în sud-est.
Marţi se încălzeşte. Prin nord şi centru mai vin câţiva stropi de ploaie, iar la munte, pe seara, e posibil să ningă slab. În rest avem vreme frumoasă, cer mai mult senin şi un vânt destul de activ.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , meteo
Dată publicare: 02-04-2022 09:43