Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ploaie torențială și grindină, pe Valea Prahovei. Turiștii plecați spre case, blocați în coloană

Your browser doesn't support HTML5 video.

Avem parte de ploi şi vijelii şi în săptămâna ce urmează. Iar duminică, la amiază, în Comarnic a bătut grindină. Şuvoaiele au târât aluviuni de pe versanţi care au blocat circulaţia pe DN1.

12 judeţe din sud-estul ţării sunt sub cod galben de vreme rea, iar de mâine valul de instabilitate va cuprinde jumătatea de est a ţării. Meteorologii avertizează că vor fi vijelii cu fulgere şi trăsnete, iar în unele zone va turna cu găleata.

Imagini dramatice au fost surprinse imediat după ce o ploaie torenţială s-a abătut peste Valea Prahovei. În faţa unui şuvoi de noroi care se scurge de pe versanţi, un localnic din Comarnic s-a chinuit să desfunde o gură de canalizare.

Cel care a surprins scena spune că, înainte să plouă, temperatura a scăzut în zona cu 10 grade, apoi a început să cadă grindina. Gheaţa s-a depus imediat într-un strat gros în curtea casei. Aceleaşi imagini au fost surprinse şi de alţi locanici.

În jurul orei 15:00, turiştii surpriși de ploaie în maşini, pe DN 1,  s-au trezit blocaţi în coloană între Sinaia şi Comarnic. Şuvoaiele au adus aluviuni pe asfalt şi nu s-a mai putut circula pe ambele sensuri.

Citește și
ploi, cod
Avertizări de cod galben de ploi torenţiale şi grindină, până marţi. Harta judeţelor vizate

Mai multe echipaje de pompieri, poliţişti şi muncitori de la Drumuri s-au apucat să deblocheze calea. După aproximativ 2 ore, circulaţia a revenit a normal.

Meteorologii au emis duminică 15 atenţionări nowcasting de cod galben şi portocaliu care anunţau vijelii şi grindină. Luni, până la ora 10:00, instabilitatea va cuprinde judeţele din sud-estul ţării, pe unde vor cădea şi 40 de litri pe metru pătrat.

După-amiază, vremea rea va cuprinde treptat centrul, nordul şi estul ţării şi vom rămâne sub cod galben de vijelii până marţi noapte. Potrivit estimărilor, în unele zone s-ar putea să se producă inundaţii întrucât ploile vor aduce 60 de litri pe metru pătrat.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult