O nouă zi cu vreme la extreme. Cod galben de caniculă, dar și vijelii și grindină
Galerie foto
Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de joi, în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, disconfortul termic va fi ridicat şi local va fi caniculă.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 şi 37 de grade.
Începând de sâmbătă (14 august), disconfortul termic va fi din nou în creştere în vest şi în sud, apoi şi în restul ţării.
Judeţele vizate de codul galben de caniculă sunt: Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.
Potrivit meteorologilor, un alt cod galben, de data aceasta de instabilitate atmosferică temporar accentuată, va fi valabil joi, între orele 13:00 - 23:00, în zone din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Braşov, Vrancea şi Covasna.
În intervalul menţionat, local în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, precum şi în nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25 - 40 l/mp.
ANM precizează că astfel de fenomene se vor înregistra pe arii restrânse şi în restul teritoriului, cu o probabilitate mai ridicată spre seară în centrul şi sudul Munteniei.