Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noi alerte de furtuni. ANM a prelungit codurile galben și portocaliu. Urmează fenomene extreme

Meteorologii au actualizat codurile de vreme rea valabilă pentru aproape toată țară în zilele următoare. 

Astfel, de duminică de la ora 10:00, până luni la ora 22:00 va fi valabil un cod galben de furtuni. 

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Muntenia. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp.

Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la mijlocul săptămânii viitoare.

În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de 21 august indicele temperatură-umezeală ITU va depăși local pragul critic de 80 de unități.

Tot de duminică de la ora 10:00, până luni la 22:00 va fi valabil și un cod portocaliu de furtuni.  În vestul Carpaților Meridionali, în nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40...50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70...90 l/mp.

 Prognoză specială pentru București

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 10...15 l/mp și izolat 20...25 l/mp.

Disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de 21 august indicele temperatură-umezeală ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 30...34 de grade, iar noaptea vor fi minime de 18...20 de grade.  

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult