Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Meteorologii anunţă vânt puternic în întreaga ţară, de sâmbătă dimineaţă până luni la prânz

Meteorlogii au emis o informare de vânt puternic care intră în vigoare sâmbătă dimineaţă. Până luni, la ora 10.00, vântul va sufla cu putere în întreaga ţară, rafalele ajungân la munte până la 90 de kilometri la oră.

”Din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (26/27 februarie) vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (27 februarie) în cea mai mare parte a ţării. Duminică (28 februarie) şi luni (1 martie) intensificări temporare ale vântului vor mai fi îndeosebi în regiunile estice şi în zona de munte”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, se vor înregistra viteze la rafală, în general, de 45...55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali se vor depăşi 80...90 km/h.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi intervale în care va ninge, iar în estul teritoriului, îndeosebi din a doua parte a nopţii de duminică spre luni (28 februarie/1 martie), şi pe parcursul zilei de luni (1 martie) vor predomina ninsorile.

Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi treptat în toate regiunile, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale.

Citește și
Vremea
Vreme deosebit de caldă pentru final de februarie. Vor fi 17 grade în Capitală
Vremea în București  

Vremea prognozată pentru Bucureşti se va răci în acest week-end, precum şi în prima zi a lunii martie, în timp ce vântul va sufla cu viteze de 45 km/h şi va ploua sub formă de aversă în special spre orele serii, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în perioada 27 februarie, ora 6:00 - 28 februarie, ora 8:00, vremea se va răci faţă de intervalul anterior, însă va fi în continuare caracterizată de valori cu mult mai mari decât cele climatologic specifice perioadei.

Cerul, mai mult senin pe parcursul zilei, se va înnora treptat din orele serii când vor fi perioade în care se vor semnala averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare mai ales din a doua parte a intervalului, când la rafală se vor înregistra viteze în jurul a 45 km/h.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult