Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea se va răci accentuat în toată țara, începând de vineri dimineața. Regiunile unde va ninge

Meteorologii au emis o informare potrivit căreia, începând de vineri dimineaţa şi până duminică la prânz, vremea va fi rece în toată ţara.

Vremea ar urma să fie deosebit de rece în est şi sud-est, unde vor fi şi intensificări ale vântului. În zonele estice, sudice şi centrale vor fi precipitaţii slabe, sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, informarea va fi în vigoare de vineri, de la ora 5:00, până duminică, la ora 12:00.

În intervalul menţionat vremea va deveni rece în toată ţara, chiar deosebit de rece în estul şi sud-estul teritoriului, unde şi vântul va avea unele intensificări. Valorile termice vor fi negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor în majoritatea regiunilor.

În zonele montane va ninge şi vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.

Citește și
vremea - ger
Vremea continuă să se răcească. Vor fi ninsori și lapoviță în mai multe regiuni

În regiunile estice, sudice şi centrale se vor semnala precipitaţii slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviţă, mai ales în cursul zilei de vineri şi al nopţii de vineri spre sâmbătă.

De asemenea, ANM a emis o prognoză meteo specială pentru municipiul Bucureşti, pentru intervalul vineri - duminică, relatează news.ro.

Astfel, de vineri de la ora 8:00 şi până sâmbătă, la ora 8:00, vremea va deveni rece, cerul va fi noros şi temporar vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, dar, trecător, posibil şi lapoviţă sau fulguială. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări, la rafale de 45-50 kilomtri pe oră. Temperatura aerului va avea valori mai scăzute decât în intervalul precedent, respectiv o maximă de 4-5 grade şi minimă de minus 2-0 grade.

De sâmbătă de la ora 8.00 şi până duminică, la ora 8.00, vremea va fi deosebit de rece, cu o temperatură maximă de 2-3 grade şi minimă în jurul valorii de minus 2 grade. Cerul va fi noros şi trecător vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult