Modifica setarile cookie
Toate categoriile

În weekend se întorc temperaturile caniculare. Zonele afectate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vineri avem soare, vreme călduroasă, mai ales în sud şi în vest şi câteva reprize de ploaie mai pe seară în zonele de deal şi de munte.

 

Şi sâmbătă o să fie foarte cald, creşte disconfortul termic iar prin sud temperaturile ating pragul caniculei. Spre seară apar averse locale în zonele înalte şi prin vestul ţării.

Duminică se încălzeşte şi mai tare; atmosfera devine sufocantă şi canicula se extinde în vestul şi sudul ţării. Seara vin ploi torenţiale, cu grindină şi vijelii în jumătatea vestică şi la munte.

Luni, instabilitatea persistă în jumătatea vestică şi în zonele montane. Pe aici vin alte averse consistente; se menţin condiţiile de grindină şi se răcoreşte. În rest avem tot vreme călduroasă, soare şi ploi sporadice.

Vremea în fiecare regiune

În Dobrogea şi Bărăgan o să avem o zi frumoasă, dar călduroasă. Vântul va avea intensificări uşoare pe litoral, iar maximele termice vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Citește și
blocuri in ploaie
Vremea se încălzește ușor, dar în continuare sunt așteptate averse. Zonele vizate

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim mult soare şi temperaturi în creştere. Pe la munte mai vin câteva averse spre seară şi maximele se opresc pe la 32 de grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina vom avea zi zi plăcută, însorită şi doar în zonele înalte s-ar putea să plouă puţin din a doua parte a zilei. Temperaturile cresc şi vor fi cuprinse între 27 şi 32 de grade Celsius.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş aşteptăm soare şi câţiva nori de vreme bună. Maximele termice cresc uşor faţă de ziua trecută.

În vestul ţării se încălzeşte şi la amiază vremea va fi călduroasă; se vor înregistra 33 de grade, la umbră.

În ţinuturile centrale se anunţă vreme plăcută şi în încălzire uşoară. Mai pe seara, la deal şi la munte, pot să apară scurte reprize de ploaie. Temperaturile se vor situa între 26 de grade în depresiuni şi 32 de grade în vestul provinciei.

În sud-vestul ţării se anunţă o zi frumoasă şi câţiva stropi de ploaie pe la munte. Se face mai cald şi la amiază se vor atinge 34 de grade, la umbră în Oltenia.

În regiunile sudice găsim soare peste tot şi vreme călduroasă. Temperaturile urcă până la 32 de grade Celsius.

BUCUREŞTI

În Bucureşti se face tot mai cald. Vineri avem cer senin dimineaţa, câţiva nori după prânz şi o amiază călduroasă, cu 32 de grade, la umbră.

Sâmbătă, aerul se încinge şi mai tare. Nu prea zărim norii; temperaturile ajung pe la 34 de grade şi atmosfera devine înăbuşitoare.

Duminică va fi şi mai rău. Pe la amiază se instalează canicula şi o să avem 35 de grade, la umbră şi disconfort termic major.

Luni, temperaturile scad uşor, dar rămânem cu vremea călduroasă. La apropierea serii şi în noaptea următoare se adună norii şi cresc şansele de averse.

Vremea la munte

La munte, vineri, găsim vreme destul de bună. Se face mai cald decât joi, iar mai pe seară o să plouă sporadic.

Sâmbătă se mai încălzeşte puţin. Vom avea soare în prima parte a zilei; înnorări şi averse locale mai târziu.

Duminică, temperaturile continuă să crească, dar vremea devine instabilă spre seară, când apar ploi torenţiale, sunt posibile vijelii, căderi de grindină, iar în masivele vestice se vor strânge cantităţi mari de apă.

Luni se mai răcoreşte şi o să plouă în cea mai mare parte a zonei montane. Vor fi averse destul de consistente, cu tunete, fulgere, vânt puternic şi se menţin condiţiile de grindină.

Vremea pe litoral

Pe litoral găsim vreme frumoasă câteva zile bune. Vineri va domina atmosfera cu soare; vântul se înteţeşte trecător, iar temperaturile urcă până la 29 de grade.

Vreme bună avem şi sâmbătă: nu prea zărim norii şi vântul redevine activ după prânz. Duminică se mai încălzeşte puţin; cerul se păstrează curat; doar vântul are unele intensificări la apropierea serii.

Iar luni prindem vreme excelentă de plajă: soare, briză plăcută; până la 29 de grade în aer şi în jur de 25 de grade în apa mării.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult