Iarna a revenit în forță în România. 8 județe sunt sub cod portocaliu de viscol și ninsori
Your browser doesn't support HTML5 video.
Opt judeţe din sud-vestul ţării sunt sub incidenţa unui cod portocaliu de vreme rea, care expiră abia marți seară.
Ninge în zona Rânca, iar vântul sufla în rafale cu peste 50 de km/h. În Defileu Jiului, opt avalanşe au blocat drumul, însă ca prin minune, niciun autoturism nu a fost surprins de tonele de zăpadă.
Deşi acoperită cu zăpadă, staţiunea Rânca nu are nici măcar un turist. Toate pensiunile şi hotelurile sunt închise.
Şi în judeţul Suceava ninge abundent. De exemplu, la Vatră Dornei e mai multă zăpadă ca în sezon.
În Argeş, ploaia s-a transformat în ninsoare, iar temperaturile au scăzut brusc şi a apărut poleiul. Pompierii şi drumarii i-au ajutat pe cei care au derapat şi au ajuns cu maşinile în decor.
În judeţele Harghita, Covasna, Sibiu, Braşov şi Târgu Mureş au acţionat aproximativ 100 de utilaje care au împrăştiat sute de tone de material antiderapant.
Codul portocaliu a acoperit Carpaţii Meridionali, Vestul Munteniei, Sudul Banatului şi Oltenia. În aceste zone va continua să ningă şi va fi viscol, anunţa meteorologii.
În judeţele Olt, Teleorman şi Argeş rafalele vor atinge 70 de km pe oră, iar vizibilitatea va fi scăzută. Iar multe judeţe din centrul, sudul şi sud estul ţării sunt sub incidenţa unui cod galben de vreme rea.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!