Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ger în toată țara. Localitatea unde s-au înregistrat -22 de grade

Your browser doesn't support HTML5 video.

Marți avem ger câteva ore, soare cu dinţi peste zi şi înnorări mai pe seara, când va pătrunde un nou val de ninsori prin vestul ţării.

Până atunci, o să avem temperaturi de la minus 9 grade în depresiuni, la 1 grad cu plus, prin ţinuturile sudice.

În Dobrogea şi Bărăgan norii se risipesc şi o să avem o zi însorită, dar cu temperaturi foarte modeste, ca şi ieri. Pe litoral şi în Deltă se înteţeşte vântul, iar la noapte sunt anunţate ceva fulguieli şi minime de până la minus 8 grade în zona Bărăganului.

Şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se anunţă soare şi un vânt cam rece. Ieri a nins şi temperaturile au rămas scăzute. Pe timpul nopţii mai sunt ceva fulguieli şi frigul va persista. În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă soare, cer senin şi temperaturi negative. Acum este ger cam peste tot. Maximele urcă un grad sau două, iar la noapte gerul revine şi apar ceaţa şi chiciură.

În Maramureş şi nordul Transilvaniei, dăm peste un aer şi mai rece. La primele ore au s-au înregistrat minus 22 de grade la Târgu Lăpuş şi minus 17 grade în Baia Mare. Maximele scad faţă de luni şi mai vin câţiva fulgi începând din a doua parte a zilei. Peste noapte scăpăm de ger, dar se înteţesc ninsorile.

Se produc schimbări şi în ţinuturile vestice. Dimineaţa geroasă este urmată de câteva ore cu soare, apoi se adună norii şi aduc ninsoare mai spre seară. La noapte o să mai ningă şi se mai încălzeşte. Vor fi minus 2... minus 3 grade, cam la fel ca pe timpul zilei.

În Transilvania, dimineaţa va fi geroasă peste tot. La ora 7 au fost minus 19 grade la Sibiu şi la Făgăraş şi minus 18 grade la Miercurea Ciuc. La amiază, în depresiuni vor fi cel mult minus 9 grade. Norii se risipesc peste zi, dar revin la noapte cu o nouă serie de ninsori.

În Oltenia găsim vreme însorită, dar tot rece, chiar geroasă acum, în prima parte a zilei. Sunt minus 16 grade în zona deluroasă. Temperaturile se menţin la nivelul celor de ieri, însă la noapte se anunţă ninsori şi minime în creştere faţă de ultima perioadă.

Şi în ţinuturile sudice este ger. Peste zi o să vedem soarele, frigul persistă, iar către seară, încep să se adune norii. Minimele vor fi la fel de modeste, dar sunt condiţii de fulguiala şi pe aici.

În Bucureşti, la prima oră s-au înregistrat minus 11 grade şi s-au resimțit minus 13 grade. Marți se anunță o zi însorită şi la fel de rece ca luni, cu o maximă în jur de zero grade. Pe înserat şi la noapte se înnorează din nou, dar nu e sigur că va ninge.

La munte găsim vreme foarte rece şi un ger napraznic în orele dimineţii. Sunt minus 20 de garde la Stană de Vale şi minus 16 grade la Predeal. Vedem soarele câteva ore, dar apoi încep să se adune norii şi o să ningă în Munţii Banatului, prin Apuseni şi în nordul Orientalilor. Pe creste va fi viscol.

Miercuri se anunţă vreme urâtă, cu lapoviţa şi polei în vest şi ninsori prin Oltenia şi Transilvania. Pe seara, precipitaţiile se extind, vor fi mai mult ninsori, iar în sud-est se pot aduna 15 litri pe metru pătrat. Temperaturile cresc perceptibil, iar presiunea atmosferică mai scade un pic.

Și joi o să mai ningă în sud, centru şi est. În Dobrogea o să plouă, se mai aduna 15 litri pe metru pătrat şi vântul prinde putere în sudul şi estul ţării Vineri dimineaţă o să ningă în Bucovina, Transilvania şi Muntenia, iar pe seară şi prin Crisana. Vântul continuă să sufle cu putere în sud şi în est şi aduce aer mai rece.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult