Cum va fi vremea în ultima săptămână din luna ianuarie. Meteorologii anunță schimbări pentru februarie
Potrivit prognozei pe patru săptămâni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), regimul pluviometric va fi excedentar în sud-vestul ţării şi deficitar în nord-vest până la finele acestei luni, iar pentru restul perioadei de prognoză se va apropia de normalul perioadei în majoritatea regiunilor.
Astfel, în săptămâna 23 - 30 ianuarie 2023, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, iar regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de sud-vest a ţării, iar în rest cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare, mai ales în regiunile nord-vestice.
În săptămâna 30 ianuarie - 6 februarie 2023, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice, dar şi uşor mai coborâte la munte. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Estimările meteorologice pentru săptămâna 6 - 13 februarie 2023 arată temperaturi medii în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, şi un regim pluviometric deficitar în jumătatea sud-vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
În ultima săptămână de prognoză, 13 - 20 februarie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Estimările meteorologice pentru intervalul 23 ianuarie - 20 februarie 2023 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată - ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2003 - 2022.
ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Puteți vedea AICI harta interactivă a calității aerului din România, în timp real. Nivelul de poluare din zona în care locuiești se află la doar un click distanță. Funcția este disponibilă pe stirileprotv.ro cu ajutorul platformei Airly.