Cum va fi vremea în noaptea de Revelion. Regiunile unde se anunţă cod galben de vânt
Your browser doesn't support HTML5 video.
În primul rând, trebuie să ştiţi că meteorologii au emis un cod galben de vânt pentruMoldova şi pentru anumite zone de munte din centrul ţării, dar, e drept, la altitudini mari. Aşa că, dacă sunteţi în cabane, aşteptaţi-vă la un vânt tăios care va spulbera zăpadă şi la temperaturi de până la -14 grade.
În schimb cei care vor sărbători revelionul în stradă nu trebuie să pună accentul pe eleganta ci pe confort.
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion în Bucureşti
În Bucureşti vremea va fi blândă, cu temperaturi uşor mai ridicate faţă de normal, de la cele 3 grade de la noapte, până la -2-0 grade în zori. Sunt şanse, dar slabe, să apară şi ceva lapoviţă sau ninsoare.
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion pe Litoral
Cel mai bine va fi pe Litoral, până la 3 grade, se va face puţin mai frig pe măsură ce petrecerea se întinde spre zori. Trecător am putea vedea şi câţiva stropi de ploaie.
La Iaşi, de pildă, deşi sunt anunţate şi 2 grade, vântul puternic va spori senzaţia de frig.
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion la munte
Pe valea Prahovei petrecăreţii ar putea să vadă câţiva fulgi şi chiar dacă vă încălzeşte paharul de şampanie, nu uitaţi să vă îmbrăcaţi bine. Noaptea temperaturile coboară până la -4 grade, la poatele munţilor.
În oraşele din Transilvania va fi mai frig decât în celalalte zone.
Per total, temperaturile sunt normale sau chiar uşor mai ridicate faţă de media perioadei.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 31-12-2019 19:13