Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum va fi vremea în acest weekend. Zonele în care se vor înregistra și 19 grade

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vremea, 26 martie. Sâmbătă vremea frumoasă cuprinde toată țara și se face mai cald decât ar fi normal.  

Maximele pleacă de la 11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și ajung pe la 19 grade în vest. Pe seară și noaptea, în estul și în nord-estul țării, o să ploua puțin.

Vremea în fiecare regiune  

În Dobrogea și cu Bărăgan se anunță o zi foarte plăcută, cu cer senin și temperaturi în creștere. Se domolește și vântul, iar după cele 9...10 grade de vineri, sâmbătă se vor înregistra 15...16 grade.

Se încălzește și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Nu prea zărim norii, nici vântul nu mai pune probleme, iar temperaturile depășesc valorile obișnuite la această dată și se ating 18 grade în Focșani.

Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim vreme frumoasă și temperaturi agreabile după prânz. Saltul termic este evident: maximele ajung pe la 17...18 grade - valori cu aproape 10 grade peste cele de vineri. Noapta apar câteva ploi slabe și se intensifică vântul.

Citește și
Ger
Vreme deosebit de rece în toată țara. Temperaturile vor ajunge la -18 grade Celsius

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem o zi destul de reușită, cu soare, câțiva nori și până la 15 grade la orele amiezii. După lăsarea nopții s-ar putea să picure trecător, dar se încălzește față de noaptea trecută și minimele ajung pe la 4...5 grade.

În vestul țării temperaturile cresc de la o ora la alta și atmosfera devine foarte plăcută după prânz, când vor fi 18...19 grade în termometre. Norii apar destul de rar, iar noaptea se înseninează și se ating 2...3 grade.

În Transilvania este frig în orele dimineții, mai ales în depresiuni, pe unde s-au atins minus 11 grade. Vremea se încălzește, însă pe timpul zilei, și o să avem temperaturi mai ridicate decât vineri. Vor fi 11 grade la Miercurea Ciuc și 14 grade în vestul provinciei.

În Oltenia atmosfera se menține însorită toată ziua. Vântul adie plăcut și maximele ajung pe la 17...18 grade. Temperaturile cresc și pe timpul nopții, iar duminică, în zori, se vor înregistra în jur de 3...4 grade.

Și în ținuturile sudice se îndreaptă vremea și se face puțin mai cald decât vineri. Avem cer senin, un pic de vânt și până la 15...16 grade Celsius.

București

Se încălzește și în zona Capitalei. Ziua de sâmbătă ne aduce soare și 17...18 grade pe la amiază - valori mai potrivite pentru luna aprilie. Cerul rămâne senin și pe timpul nopții, iar minima ajunge pe la 4 grade.

La munte

Temperaturile cresc și în zonele de munte. Avem o zi destul de însorită, cu vânt activ pe creste. Seara și noaptea, în masivele nordice se adună norii, iar în nordul Carpaților Orientali o să cadă lapoviță.

Prognoza meteo pe următoarele trei zile   București

 

Duminică rămânem cu vremea caldă și frumoasă. Norii apar destul de rar și temperatura urcă din nou până la 18 grade. În noaptea de duminică spre luni vor fi 3...4 grade. Luni se înseninează treptat. O să avem o amiază foarte plăcută, cu cer senin, un pic de vânt și 19 grade în termometre. Marți se face mult mai cald decât ar fi normal la această dată. Se vor înregistra 22 de grade și atmosfera va fi însorită toată ziua. Temperaturile cresc și pe timpul nopții, iar minima ajunge pe la 6...7 grade.

La munte

 

Duminică scăpăm de precipitații și o să avem soare și vreme bună în toată zona montană. Luni continuă vremea frumoasă și se mai încălzește puțin. Nu prea zărim norii, iar vântul suflă mai tare în zona înaltă din Carpații Orientali. Marți se face și mai cald. În masivele nordice se înnorează și apar precipitații slabe, mai ales ploi. În rest avem timp frumos și un vânt mai intens pe creste.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult