Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza pentru luna decembrie 2021
Săptămâna 29.11.2021 – 06.12.2021
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice, dar și ușor mai coborâte în cele vestice și la munte, transmite ANM.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în zonele montane, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo pe regiuniBanat
La începutul intervalului, valorile termice vor fi în scădere, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 3 grade și cea a minimelor, de -1...0 grade.
Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 și 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 12 grade, iar cea a minimelor spre 5 grade. Vremea se va răci între 3 și 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 3...4 grade și ale minimelor de -1...-2 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 5 grade și o medie a minimelor cuprinsă între -2 și 0 grade. Vor cădea precipitații moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, în intervalul 29 noiembrie - 01 decembrie și mixte, în general slabe și cu caracter temporar, începând din 2 decembrie și până la sfârșitul perioadei de referință.
Crișana
La începutul intervalului, valorile termice vor fi în scădere, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 3 grade și cea a minimelor de -1...-2 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 și 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 11 grade, iar cea a minimelor spre 5 grade. Vremea se va răci între 3 și 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 3 grade și ale minimelor în jurul a -2 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 4 grade și o medie a minimelor cuprinsă între -2 și 0 grade. Vor cădea precipitații local însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, în intervalul 29 noiembrie - 01 decembrie și mixte, în general slabe și cu caracter temporar, începând din 2 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni.
Transilvania
Valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 2 grade și cea a minimelor de -3...-4 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 și 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 10 grade, iar cea a minimelor spre 2 grade. Vremea se va răci între 3 și 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 2 grade și ale minimelor în jurul a -3 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 2 grade și o medie a minimelor cuprinsă între -4 și -2 grade. Vor cădea precipitații în general slabe cantitativ, la început predominant sub formă de ploaie, apoi ploaie, lapoviță și ninsoare în intervalul 29 noiembrie - 01 decembrie și predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, temporar, din 3 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni.
Maramureș
Valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 2 grade și cea a minimelor de -1...-2 grade.
Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 și 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 9 grade, iar cea a minimelor spre 3 grade. Vremea se va răci între 3 și 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 2...3 grade și ale minimelor în jurul a -3 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 3 grade și o medie a minimelor cuprinsă între -3 și -1 grad. Vor cădea precipitații moderate cantitativ, la început predominant sub formă de ploaie, apoi ploaie, lapoviță și ninsoare în intervalul 29 noiembrie - 01 decembrie și predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, temporar, din 2 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni.
Moldova
După o prima zi a intervalului, în medie cu valori termice diurne de 12 grade și minime de 5...6 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 3 grade, în medie și minime de -2...0 grade. În perioada 1-3 decembrie, valorile termice vor marca o creștere, media maximelor ajungând la 10...11 grade și a minimelor în jurul valorii de 3 grade. Pentru următoarele zile și până pe 12 decembrie sunt estimate medii ale maximelor termice de 2...4 grade și ale minimelor de -3..-2 grade.
Se vor semnala ploi slabe în ziua de 29 noiembrie, iar local și temporar, începând cu 3 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.
Dobrogea
După o vreme deosebit de caldă în prima zi a intervalului, în medie cu valori termice maxime de 16 grade și minime în jurul a 8 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 7 grade, în medie și minime în jurul a 0 grade. În perioada 1-3 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că media maximelor va ajunge la 14...15 grade și a minimelor va fi în jurul a 6 grade. Pentru următoarele zile și până pe 12 decembrie sunt estimate medii ale maximelor termice de 7...9 grade și ale minimelor de 1...3 grade.
Se vor semnala ploi moderate în zilele de 29 și 30 noiembrie, iar local și temporar, începând cu 3 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni, se vor semnala precipitații în general slabe, predominant sub formă de ploaie.
Muntenia
După o vreme deosebit de caldă în prima zi a intervalului, în medie cu valori termice maxime de 14 grade și minime de 6...7 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 6 grade, în medie și minime în jurul a 0 grade.
În perioada 1-3 decembrie, vremea se va încălzi astfel că media maximelor va ajunge la 14...15 grade și a minimelor se va situa în jurul a 3 grade. Pentru următoarele zile și până pe 12 decembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice de 5...6 grade și ale minimelor de -2...0 grade.
Se vor semnala ploi în general slabe în zilele de 29 și 30 noiembrie, iar local și temporar, începând cu 3 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni, se vor semnala precipitații în general slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
Oltenia
După o vreme caldă în prima zi a intervalului, în medie cu valori termice maxime de 11 grade și minime de 5...7 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 5 grade, în medie și minime în jurul a 0 grade. În perioada 1-3 decembrie, vremea se va încălzi astfel încât media maximelor va ajunge la 10...11 grade și a minimelor se va situa în jurul a 3 grade.
Pentru următoarele zile și până pe 12 decembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice de 4...5 grade și ale minimelor de -2...0 grade.
Se vor semnala ploi în general slabe în 29 noiembrie și izolat pe 30 noiembrie, iar local și temporar, începând cu 3 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni, se vor semnala precipitații în general slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
La munte
În primele două zile, media temperaturilor maxime în această regiune va scădea de la 0...2 grade la -5 grade, iar cea a minimelor de la -1...0 grade la -7 grade. În perioada 1-3 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că valorile termice maxime vor atinge în medie de 3 grade, iar media minimelor nocturne va urca spre -1 grad. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice de -2...0 grade și ale minimelor de -7...-5 grade. Se vor semnala zilnic precipitații, la început mixte, apoi predominant sub formă de ninsoare, iar local și temporar, cu o probabilitate mai ridicată în intervalele 30 noiembrie - 01 decembrie și 3-9 decembrie, ninsorile moderate cantitativ pot să depună strat de zăpadă.
Săptămâna 06.12.2021 – 13.12.2021Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 13.12.2021 – 20.12.2021Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 20.12.2021 – 27.12.2021Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui deficit local în nord-est.