Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Codul portocaliu de ninsori a fost extins. Vreme deosebit de rece, ninsori şi vânt. Harta zonelor cu viscol

Your browser doesn't support HTML5 video.

Meteorologii anunță că vremea va fi deosebit de rece și vor fi predominant ninsori și intensificări ale vântului în aproape toată țara, iar temperaturile vor fi cu 8 până la 12 grade sub medie.

„În jumătatea de nord a țării vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45...55 km/h îndeosebi în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului și al Olteniei, precum și la munte”, a transmis ANM.

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până miercuri valabilitatea Codului portocaliu de ninsori abundente, avertizarea fiind extinsă şi la regiunea Moldovei.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 4 aprilie, ora 10:30 - 5 aprilie, ora 14:00, în cea mai mare parte a Moldovei şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, în special la altitudini de peste 1400 m, va continua să ningă, temporar viscolit (rafale de peste 55...65 km/h), şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Județele aflate sub Cod portocaliu: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi parţial în Harghita, Covasna, Buzău, Prahova, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa.

De asemenea, o avertizare Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori vizează cea mai mare parte a ţării tot până miercuri după-amiaza. Potrivit ANM, vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia şi Moldova unde rafalele vor depăşi 55...65 km/h şi pe arii restrânse 70...75 km/h. La munte, în Transilvania şi local în Maramureş vor fi precipitaţii, predominant ninsori, temporar viscolite şi se va depune strat de zăpadă.

Județele aflate sub Cod galben: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Hunedoara, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, şi municipiul Bucureşti şi parţial în Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor.

În restul ţării, local şi temporar vor fi precipitaţii, moderate cantitativ, sub formă de ploaie în sud şi sud-est şi mixte în rest. În vest, vântul va avea intensificări de scurtă durată.

Vremea în Capitală se menţine rece pentru această perioadă, până sâmbătă

Vremea va fi închisă şi se va răci accentuat în următoarele zile în Bucureşti iar temperatura maximă nu va depăşi 7 grade pe parcursul zilei de marţi, potrivit Prognozei speciale pentru Capitală, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Până miercuri dimineaţa la ora 9:00, temporar va mai ploua, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 55...65 km/h şi trecător după-amiaza posibil de peste 70 km/h. Temperatura maximă, cu 10 grade sub media multianuală, se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 3...5 grade.

În intervalul 5 - 8 aprilie, vremea va fi rece pentru această perioadă şi temporar va mai ploua. Temperaturile maxime vor fi de 9...11 grade, iar cele minime de 1...3 grade.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult