Codul de ninsoare, prelungit de ANM. Lista județelor afectate de zăpadă și viscol
Galerie foto
Pe parcursul serii, meteorologii au emis o serie de avertizări nowcasting, în mai multe județe din țară.
UPDATE 21.20: Cod galben de viscol puternic pentru zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ, până duminică la 2:00
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare nowcasting Cod galben de viscol puternic pentru zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ, valabilă până duminică, la ora 2:00.
Potrivit meteorologilor, în cele două judeţe, la altitudini de peste 1.700 de metri, se vor semnala vânt cu rafale de 70-90 km/h şi viscol puternic, ce reduce vizibilitatea sub 50 de metri.
Atenţionări nowcasting de precipitaţii mixte şi polei pentru judeţele Brăila, Buzău, Vaslui şi Bacău
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică seara atenţionări nowcasting Cod galben de precipitaţii mixte şi polei pentru localităţi din judeţele Brăila, Buzău, Vaslui şi Bacău, valabile până la ora 23:00.
Potrivit meteorologilor, în judeţul Brăila, în Şuţeşti, Măxineni, Mircea Vodă, Galbenu, Jirlău, Salcia Tudor, Surdila-Găiseanca, Vişani, Grădiştea, Râmnicelu, Surdila-Greci, Scorţaru Nou, Racoviţă, Făurei şi în judeţul Buzău, în Râmnicu Sărat, Zărneşti, Valea Râmnicului, Săgeata, Cochirleanca, Grebănu, Puieşti, Ziduri, Topliceni, Râmnicelu, Podgoria, Balta Albă, C.a. Rosetti, Ghergheasa, Boldu, Cilibia, Vâlcelele, Bălăceanu, Robeasca se vor semnala temporar precipitaţii mixte care depun polei.
Fenomene similare se vor semnala şi în judeţul Vaslui şi în judeţul Bacău, în Sascut, Podu Turcului, Răchitoasa, Corbasca, Stănişeşti, Horgeşti, Glăvăneşti, Motoşeni, Pânceşti, Urecheşti, Parincea, Valea Seacă, Ungureni, Dealu Morii, Găiceana, Coţofăneşti, Huruieşti, Tătărăşti, Filipeni, Vultureni, Coloneşti, Onceşti, Izvoru Berheciului.
UPDATE 18:30: 12 judeţe din Muntenia şi Moldova, sub cod galben de precipitaţii mixte, polei şi vânt puternic
Meteorologii au emis noi avertizări nowcasting Cod galben de precipitaţii mixte, polei şi vânt puternic, valabile în următoarele ore în 12 judeţe Muntenia şi Moldova. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până la ora 23:00, se va semnala vânt ce va atinge la rafală viteze în de 55 - 65 km/h în localităţi din judeţele Ialomiţa, Giurgiu, Argeş, Prahova, Brăila, Dâmboviţa, Teleorman, Buzău, Ilfov şi Călăraşi.
Până la ora 20:00 sunt vizate de o atenţionare de precipitaţii mixte şi polei judeţele Vrancea (zona joasă) şi Galaţi.
Ora 15.20: În intervalul 15 decembrie, ora 13:00 - 16 decembrie, ora 18:00, va fi în vigoare o informare meteo de ninsori, lapoviţă, ploi şi polei, în restul teritoriului.
În intervalul menţionat precipitaţiile vor continua în cea mai mare parte a ţării. În Dobrogea, Muntenia şi estul Olteniei vor predomina ploile, în Moldova şi în Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului va continua să ningă. Pe arii restrânse precipitaţiile vor fi importante cantitativ. Vor fi depuneri de polei în nordul şi nord-estul Munteniei, local în Moldova şi pe spaţii mai mici în Transilvania şi Oltenia. La altitudini sub 1.500 metri în estul Carpaţilor Meridionali şi în cei de Curbură temporar se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea de gheţuş sau polei.Vântul va avea intensificări la munte, unde rafalele vor depăşi 60 km/h, dar şi în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze în general de 45 - 55 km/h.
Zone vizate de codul galben de ninsori
Conform ANM, în intervalul 5 decembrie, ora 13:00 - 16 decembrie, ora 18:00 va fi în vigoare un Cod galben de ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului, în Banat, în cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi nordul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi de Curbură.
În aceste zone vor continua precipitaţiile predominant sub formă de ninsoare, moderate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă.
Zone vizate de codul portocaliu de ninsori
Avertizarea Cod Portocaliu de ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă şi viscol este menţinută pentru perioada 15 decembrie, ora 13:00 - 16 decembrie, ora 12:00, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
În aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, cu rafale de vânt ce vor depăşi 70 km/h.
Cod galben de precipitaţii, vânt puternic şi polei în nouă judeţe din Muntenia
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă după-amiaza, noi avertizări nowcasting Cod galben de precipitaţii, polei şi vânt puternic, valabile în nouă judeţe din Muntenia.
Potrivit meteorologilor, până la ora 17:00, în localităţi din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Ilfov, Ialomiţa, Brăila, Călăraşi se va semnala vânt ce va atinge la rafală viteze în general de 55 - 65 km/h, dar şi ninsoare slabă.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: vremea in Bucuresti , meteo , cod galben , anm , viscol
Dată publicare: 15-12-2018 15:18