Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în centrul și nordul țării
Galerie foto
Conform prognozei, începând de duminică, ora 13:00, şi până luni la ora 02:00, în nordul Moldovei şi în zona Munţilor Apuseni, apoi şi în Maramureş şi în nordul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină. Se vor acumula cantităţi de apă de peste 30-40 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp.
Meteorologii au emis, totodată, o avertizare Cod galben de vreme instabilă ce va fi în vigoare până luni dimineaţa, la ora 10:00, în 18 judeţe.
Astfel, în intervalul menţionat, în nord-estul, nordul, centrul şi nord-vestul ţării, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp.
Avertizările Cod galben şi Cod portocaliu vizează următoarele judeţe: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.
Cod galben de vreme instabilă în 31 de judeţe până marți
De luni dimineaţă până marţi, la ora 10:00, va fi cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării.
”În intervalul menţionat, în zonele de deal şi de munte, precum şi în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp”, au precizat meteorologii.
Aceştia anunţă că disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.