Cod portocaliu de viscol în două județe. Rafalele de vânt ating 130 - 140 km/h
Astfel, sub Cod portocaliu se vor afla până la ora 11:00, judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, unde la altitudini de peste 1.800 de metri se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze care vor atinge la rafală 130 - 140 km/h, iar zăpadă va fi spulberată, potrivit Agerpres.
Potrivit meteorologilor, tot până la ora 11:00, va fi sub Cod galben de intensificări ale vântului judeţul Caraş-Severin. Viteza vântului va atinge, în această zonă, rafale 60 - 70 km/h.
De asemenea, pe durata următoarelor trei ore, în judeţele Gorj şi Vâlcea, la altitudini de peste 1.800 de metri, intensificările vântului vor fi temporare, iar vitezele la rafală vor atinge, în general, 90 - 100 km/h, în timp ce zăpadă va fi spulberată.
Totodată, până la ora 11:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de vânt în judeţul Sibiu (localităţile: Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Roşia, Turnu Roşu şi Boiţa), cu intensificări temporare de 55 - 65 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maxim şase ore, precizează ANM.
Sursa: Agerpres
Etichete: vant , cod galben , cod portocaliu , ninsori , viscol
Dată publicare: 03-03-2020 08:30