Cod portocaliu de ploi abundente în peste jumătate din ţară. Până când e valabil
Your browser doesn't support HTML5 video.
Conform prognozei, pe parcursul zilei de joi, între orele 10:00 - 23:00, în zonele montane, precum şi local în Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Maramureş şi în sudul Moldovei, vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 80 l/mp.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină.
Meteorologii au emis, totodată, o avertizare Cod galben de vreme instabilă ce va fi în vigoare până vineri dimineaţa, la ora 2:00, în 18 judeţe şi în municipiul Bucureşti.
Astfel, în intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, izolat, 40 - 50 l/mp.
Avertizările Cod galben şi Cod portocaliu vizează următoarele judeţe: Alba, Argeş, Arad, Municipiul Bucureşti, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
ANM precizează că, la sfârşitul acestei săptămâni, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele montane, iar în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările emise joi.