Cod portocaliu de inundaţii pe râuri. Care sunt zonele afectate
Conform INHGA, până la ora 24:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile din bazinul hidrografic Teleajen - afluenţii de dreapta din bazinul mijlociu, judeţul Prahova.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice Crasna şi Vărbilău.
De asemenea, până marţi, la ora 2:00, sunt posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice Ghimbăşel - bazin superior şi mijlociu, Bârsa - bazin superior amonte S.H. Zărneşti, judeţul Braşov.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinul hidrografic Bârsa - bazin superior.
Depăşiri ale Cotelor de inundaţie sunt posibile, tot până marţi, la ora 2:00, şi pe râurile mici din bazinul hidrografic Bistriţa - afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Broşteni - amonte confluenţă cu râul Bicaz, judeţele Harghita şi Neamţ.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în bazinele superioare ale râurilor Borca, Dreptul, Grinţieş şi Schit.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: meteo , cod portocaliu , inundatii , rauri
Dată publicare: 22-07-2019 19:42