Cod galben de vreme rea anunțat vineri dimineață. Fenomenele meteo care vor avea loc în peste jumătate din țară
20-12-2024 |
07:28
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în zone şi localităţi din 30 de judeţe, valabile în următoarele ore.
Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Olt, Dolj, Caraş-Severin, Arad, Timiş, Hunedoara, Brăila, Ialomiţa, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Constanţa şi Tulcea, ceaţa va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, favorizând, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau a chiciurei.
De asemenea, până la ora 11:00, sunt vizate de fenomene similare localităţi din judeţele: Alba, Covasna, Braşov, Mureş, Harghita, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bacău, Botoşani, Galaţi, Neamţ, Vrancea, Iaşi şi Vaslui.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News
Ultimele stiri
{{date}}
{{title}}
Parteneri
Citește mai mult