Cod galben de vreme rea. ANM anunță ploi și vijelii în 18 județe. Harta zonelor afectate
Galerie foto
Sub Cod galben de ploi se va afla şi Capitala.
Descoperiți HARTA zonelor afectate în galeria foto
Potrivit ANM, pe parcursul zilei de luni, până la ora 21:00, în Dobrogea, sud-estul Moldovei şi în Muntenia, mai ales în sudul şi estul regiunii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 60 l/mp.
De asemenea, vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină.
În estul Olteniei şi în sudul Transilvaniei va continua să plouă şi se vor acumula cantităţi de apă de 20 - 25 l/mp, după ce, în ultimele 24 de ore, în zonă s-au înregistrat cantităţi de apă cuprinse, în general, între 25 şi 45 l/mp.
Judeţele vizate de noua atenţionare Cod galben sunt: Tulcea, Constanţa, Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Olt, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Alba, Braşov şi Municipiul Bucureşti.
ANM precizează că fenomene similare de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.
Sursa: Meteo Romania
Etichete: meteo , temperaturi , prognoza meteo , anm , prognoza meteo tara , prognoza meteo bucuresti
Dată publicare: 04-05-2020 10:36