Avertizare ANM: Cod galben de vânt puternic, ninsori şi viscol la munte
„În toate regiunile, vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze de 50..65 km/h şi izolat peste 70 km/h”, a transmis ANM.
Potrivit sursei citate, în Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi zona deluroasă a Crişanei, mai ales seara şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 martie), vor fi precipitaţii mixte.
”La munte vor fi rafale de 70...80 km/h, iar pe creste vor depăşi 90....110 km/h, treptat vor predomina ninsorile şi va fi viscol”, au mai precizat meteorologii.
Avertizarea a intrat în vigoare la ora 08.00 şi este valabilă până duminică, la ora 15.00, potrivit News.ro.
Circulaţie în condiţii de ceaţă densă între Zalău şi Cluj NapocaAltfel, centrul Infotrafic avertizează, sâmbătă dimineaţă, că se circulă în condiţii de ceaţă densă între Zalău şi Cluj Napoca, vizibilitatea fiind scăzută sub 50 de metri.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă adaptarea manierei de condus la condiţiile unei vizibilităţi scăzute în trafic din cauza ceţii. Astfel, sunt necesare folosirea luminilor de ceaţă, creşterea distanţei de siguranţă dintre vehicule, evitarea manevrelor riscante”, a transmis Centrul Infotrafic.
Sursa citată a precizat că se circulă în condiţii de ceaţă densă la această oră pe DN 1F, între oraşele Zalău şi Cluj Napoca, pe tronsonul kilometric 66 – 83, vizibilitatea fiind redusă sub 50 de metri.
”Recomandăm conducătorilor auto să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor, evitarea opririi pe benzile de circulaţie, reducerea vitezei de deplasare şi mărirea distanţei de siguranţă dintre autovehicule. Evitaţi manevrele riscante în condiţii de vizibilitate redusă”, au recomandat poliţiştii.