HARTĂ. Avertizări de vreme severă. Cod galben de ninsori abundente și polei în mai multe județe
Galerie foto
În Banat, nord-vestul Olteniei şi pe arii restrânse în Crişana şi Transilvania este cod galben de ninsori însemnate cantitativ, mai ales în zona montană. De asemenea, este cod galben de polei în Bucureşti şi în opt judeţe.
Potrivit ANM, până marţi, la ora 10.00, temporar se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, local moderate cantitativ.
”În zona montană înaltă şi în cea mai mare parte a Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile. Se va depune polei, local în sud-est şi izolat în restul teritoriului”, a transmis ANM.
Potrivit meteorologilor, vor fi perioade, îndeosebi pe parcursul zilei de luni (27 decembrie), în care vântul va prezenta intensificări în zona montană înaltă, cu rafale ce vor depăşi 60…70 km/h spulberând zăpada.
De asemenea, ANM a emis avertizare cod galben de ploi şi ninsori însemnate cantitativ, în intervalul 26 decembrie, ora 12:00 – 27 decembrie, ora 12:00.
”În intervalul menţionat, în Banat, nord-vestul Olteniei şi pe arii restrânse în Crişana şi Transilvania va ploua însemnat cantitativ. În Carpaţii Occidentali şi în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali, la altitudini mai mici de 1600 m vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă care vor continua să determine topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20...25 l/mp”, a transmis ANM.
În plus, este cod galben de polei, în intervalul 26 decembrie, ora 22:00 – 27 decembrie, ora 08:00, în judeţele Brăila, Ialomiţa, Tulcea, Ilfov şi în zona municipiului Bucureşti, precum şi în zonele joase de relief ale judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
Temporar vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie şi local se va depune polei.