Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină până miercuri seară. Județele vizate

Un cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină va fi în vigoare până mircuri seara, în 40 de județe, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, de luni, ora 10:00 şi până miercuri, ora 23:00, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp şi izolat 35 - 40 l/mp.

Luni, disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, unde indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, avertizează ANM.

Între orele 12:00 şi 23:00, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40 - 60 l/mp.

Potrivit meteorologilor, de luni, ora 10:00 şi până marţi, ora 10:00, în Moldova, nordul şi vestul Munteniei precum şi în Oltenia, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi posibil grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l/mp. 

Citește și
Vremea
Vremea 17 iunie 2019. Temperaturi care provoacă stres termic major, în mai multe regiuni

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult