Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cod galben de ploi în zeci de județe, până joi seara. Care sunt zonele vizate

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de instabilitate atmosferică valabilă până joi la ora 23.00.

 

În zeci de judeţe va fi cod galben, urmând a se înregistra precipitaţii abundente, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

Potrivit meteorologilor, îndeosebi după-amiaza şi noaptea, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

”Se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi izolat 35...40 l/mp. În după-amiaza zilei de miercuri (31 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile vestice, sudice, sud-estice şi izolat în restul teritoriului. Local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea continentală va fi caniculă”, au transmis meteorologii, potrivit News.ro

Potrivit acestora, miercuri, între orele 15.00 şi 23.00, va fi cod galben în zonele de munte, precum şi în Crişana, Banat, jumătatea de nord a Munteniei şi a Olteniei, local în Transilvania şi nordul Moldovei.

Citește și
Vremea la mare
Vremea 30 iulie 2019. Temperaturile ajung la 30 de grade pe litoral

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp”, au mai transmis meteorologii.

De asemenea, aceştia au precizat că, de miercuri de la ora 23.00, până joi la ora 11.00, va fi cod galben în Crişana, cea mai mare parte a Munteniei şi a Transilvaniei, precum şi zonele de munte.

”Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp”, se arată în avertizarea meteo.

Meteorologii anunţă că instabilitatea va persista până joi, la ora 23.00.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult