Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cod galben de ninsori și viscol în zona de munte valabil până vineri dimineață. În Oltenia și Transilvania va sufla vântul

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscol, în zona de munte, până vineri dimineaţă. De asemenea, în Oltenia şi Transilvania, vântul va sufla cu putere.    

Potrivit ANM, de miercuri, ora 10.00, până vineri la aceeaşi oră, la munte va ninge, însemnat cantitativ, îndeosebi în zona Carpaţilor Occidentali şi în cea din jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, scrie News.ro.

Prin acumulare vor fi cantităţi de precipitaţii de peste 30…40 l/mp) şi se va depune strat consistent de zăpadă.

„Vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la peste 1700 m, temporar rafalele vor depăşi 80…90 km/h, va fi viscol şi vizibilitatea scăzută”, a transmis ANM.

Cod galben de vânt în Transilvania și Oltenia

De asemenea, meteorologii anunţă cod galben de intensificări locale ale vântului în Transilvania şi Oltenia.

Citește și
zapada, ninsoare
Vremea azi, 30 ianuarie. Sunt anunțate ninsori în zonele montane. Temperaturile se mențin scăzute în toată țara

„Pe parcursul zilelor de miercuri (1 februarie) şi joi (2 februarie), local şi temporar, în Transilvania şi Oltenia vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…65 km/h”, a mai transmis ANM.

Intensificări temporare ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult