Cod galben de caniculă în jumătate din țară. Temperaturile vor depăşi 37 de grade | HARTĂ
Galerie foto
Duminică este cod galben în Crişana, Banat, jumătatea de sud a Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, iar pentru luni numărul judeţelor aflate sub cod galben creşte. Temperaturile vor depăşi 37 de grade.
Potrivit ANM, duminică, este cod galben de caniculă în Crişana, Banat, jumătatea de sud a Olteniei, precum şi în sud-vestul Munteniei.
”Local va fi caniculă cu temperaturi maxime de 35...36 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU), pe arii restrânse, va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă ANM.
Luni, valul de căldură se va extinde şi intensifica uşor în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi jumătatea de sud a Moldovei, unde va fi caniculă şi disconfort termic ridicat.
”Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, a precizat sursa citată.
Meteorologii anunţă că până la sfârşitul săptămânii valul de căldură se va menţine şi, treptat, va continua să se extindă şi să se intensifice uşor în toată ţara.
Sursa: News.ro
Etichete: canicula , meteo , cod galben , anm , vremea
Dată publicare: 07-07-2024 10:04