Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât de mult ar putea scădea temperaturile în decembrie față de luna noiembrie. Vremea poate fi schimbătoare

Ninsoarea, viscolul şi ceaţa persistentă sunt principalele caracteristici climatice ale lunii decembrie, în timp ce valorile termice vor marca o scădere, în medie, cu 4 - 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă.

Meteorologii susţin că în decembrie se pot înregistra şi temperaturi neobişnuite pentru această lună, de peste 15 - 20 de grade Celsius, dacă în zona ţării noastre pătrund mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice, potrivit ANM.

"Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o multitudine de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 - 6 grade Celsius, faţă de ultima lună de toamnă", se arată în caracterizarea climatică a lunii decembrie, întocmită de Secţia de Climatologie a ANM .

Din datele înregistrate în perioada 1961-2021 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, valori pozitive ale temperaturii se înregistrează pe suprafeţe extinse din sudul şi vestul ţării precum şi din Dobrogea. Astfel, cele mai mari valori, de peste două grade Celsius, sunt specifice litoralului şi Depresiunii Oraviţa, iar cele cuprinse între 0 şi 2 grade Celsius caracterizează Dobrogea, cea mai mare parte a Câmpiei Române, Lunca Dunării şi dealurile şi câmpiile din vestul ţării. Valori negative, cuprinse în intervalul -4 şi 0 grade Celsius se regăsesc în Moldova, Transilvania, Maramureş şi în Dealurile Subcarpatice.

Temperatura medie scade la circa -6 şi -4 grade Celsius în cea mai mare parte a zonei montane şi în depresiunile intramontane. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de -8 şi -6 grade Celsius, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, aceasta coboară sub -8 grade Celsius.

Citește și
caz social
O familie numeroasă din Iași are nevoie de ajutor pentru a pune ceva pe masa de Crăciun. „Mi-aș dori niște păpuși, mâncare”

"Advecţiile de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub -20 de grade Celsius, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927,1902 etc. În topul anilor cu cele mai reci luni decembrie se află: 1962, 1963, 1977, 1991, 1998, 2001, 2002, etc.", arată analiza meteorologilor.

Temperatura minimă absolută a lunii decembrie

Temperatura minimă absolută a lunii decembrie, din România, este -34,5 grade Celsius, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998.

La Bucureşti, minima absolută este de -26,4 grade Celsius, înregistrată în 22 decembrie 1927, la Bucureşti-Filaret. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută a acestei luni este -25,6 grade Celsius, respectiv -21,5 grade Celsius, ambele înregistrate în 26 decembrie 2002.

"Inclusiv în luna decembrie, dar mai rar, se produc advecţii de aer tropical în zona ţării noastre, ce determină creşteri semnificative ale valorilor termice. În astfel de condiţii sinoptice se pot înregistra temperaturi maxime ridicate, neobişnuite pentru această lună, peste 15-20 de grade Celsius, aşa cum s-a întâmplat în anii 1989, 1985, 1960, 1957, 1903 etc. În topul anilor cu cele mai calde luni decembrie se regăsesc: 1979, 1982, 2015, 2019, 2020 etc.", transmit meteorologii.

Temperatura maximă absolută a lunii decembrie în România este 23,4 grade Celsius şi a fost înregistrată la Câmpina, în data de 5 decembrie 1985.

La Bucureşti, maxima absolută este de 20,8 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în data de 3 decembrie 1903. La Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura maximă absolută a acestei luni este 18,4 grade Celsius (9 decembrie 1960 şi 18 decembrie 1989), respectiv 18,8 grade Celsius (9 decembrie 1960).

Potrivit sursei citate, regimul precipitaţiilor din această lună este caracterizat de cantităţi medii lunare mai ridicate în partea vestică a ţării ca urmare a advecţiilor de aer umed dinspre Marea Mediterană şi mai scăzute, în medie, cu 10 - 20 mm în cea estică.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2021 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, cele mai mici valori, sub 30 mm, caracterizează cea mai mare parte a Podişului Moldovei, Podişul Târnavelor, precum şi Depresiunea Braşovului şi parţial Delta Dunării. În estul şi sudul Câmpiei Române, sudul Moldovei, Dobrogea şi şi pe areale extinse din Podişul Transilvaniei precipitaţiile ating 30 - 40 mm, iar pe măsură ce înaintăm spre vest, cantităţile de precipitaţii cresc în medie la 40 - 50 mm în vestul şi centrul Câmpiei Române şi în Câmpia de Vest.

Valori ale cantităţii de precipitaţii medii multianuale de peste 50 mm se regăsesc în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali unde, pe areale restrânse, acestea pot depăşi chiar 75 mm.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 349,5 mm, la Stâna de Vale, în anul 2021.

La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 184,6 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1969. La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii din decembrie, s-a înregistrat tot în anul 1969 şi are valoarea de 179,2 mm şi respectiv, 171,2 mm.

În topul anilor cu cele mai ploioase luni decembrie se află: 1969, 1981, 2010, 2014, 2021, iar în topul anilor cu cele mai secetoase luni decembrie se regăsesc: 1972, 1975, 2013, 2015, 2016 etc.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 137,6 mm, la Stâna de Vale, în data de 24 decembrie 1995.

În Capitală, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 58,6 mm, înregistrată în 3 decembrie 1911, la Bucureşti-Filaret. Maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi este 39,7 mm (4 decembrie 2010) şi 39,5 mm la Bucureşti-Băneasa (7 decembrie 1990).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult