Atenţionare cod galben de vânt puternic şi viscol în aproape toată țara. Județele vizate de avertismentul meteo
Astfel, în intervalul orar 5:00 - 22:00, în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului, vântul va sufla cu rafale în general de 55 - 65 km/h, iar în Transilvania vor fi perioade de timp în care va ninge viscolit.
În Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură, mai ales la peste 1.700 de metri altitudine, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 - 110 km/h, se va semnala viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.
Judeţele aflate în totalitate sub avertizarea meteorologilor sunt: Cluj, Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Olt, iar parţial judeţele: Mureş, Covasna, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Bihor, Arad şi Timiş.
Meteorologii precizează că intensificări ale vântului vor mai fi şi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (27/28 ianuarie) în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cu viteze de 60 - 80 km/h.