Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Aproape toată țara intră sub cod portocaliu de vijelii până vineri dimineaţă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Codul portocaliu de vijelii rămâne în vigoare până vineri dimineaţă. Deja în vestul ţării temperaturile au scăzut brusc de la 31 la 21 de grade.

Meteorologii au emis mai multe alerte de vijelii care sunt valabile până mâine dimineaţă. Codul portocaliu vizează întreaga ţară, iar cel galben o bună parte din zona Dobrogei. Asta înseamnă furtuni, grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale. Vântul va sufla cu până la 100 km pe oră şi va ploua torenţial.

Şi în Capitala, după o zi toridă, este posibil să apară vijelii puternice, cu rafale de peste 80 km pe oră, descărcări electrice şi grindină.

Din acest motiv, Primăria Sectorului 4 a luat decizia de a închide, până vineri dimineaţă, cele două parcuri pe care le administrează - Lumea Copiilor şi Orăşelul Copiilor.

Iar, de la aproape 40 de grade în Capitală, mâine temperaturile vor scădea treptat în Capitală. Vor fi cel mult 30 de grade, cerul va fi înnorat şi este posibil să plouă.

Până sâmbătă, vremea va fi la fel de schimbătoare şi în estul şi sud estul ţării, dar şi în zonele montane.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult