ANM: Vreme rece în prima săptămână din martie. Vor fi precipitaţii slabe în anumite intervale
Precipitaţiile, slabe cantitativ, îşi vor face simţită prezenţa în unele regiuni în primele zile ale lunii martie şi după 6-7 martie, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Banat, până pe 8 martie valorile termice, îndeosebi cele nocturne, se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei perioade, respectiv la nivelul regiunii temperaturi minime între -4 şi -2 grade. Temperaturile maxime estimate în această perioadă vor creşte uşor, de la o medie de 6 grade în primele zile, spre 8 grade. Spre mijlocul lunii martie se întrevede o încălzire treptată a vremii, astfel că temperaturile maxime vor atinge o medie de 13 - 14 grade, iar minimele se vor apropia de zero grade. Trecător vor fi precipitaţii slabe la începutul intervalului, iar cu o probabilitate relativ ridicată şi după 6 martie.
În Crişana, în această săptămână, valorile termice, îndeosebi cele nocturne, se vor situa sub normele climatologice, respectiv o medie a acestora de la -5 la -3 grade, iar temperaturile maxime estimate în această perioadă vor oscila între 5 şi 8 grade. Spre jumătatea lunii martie vremea se va încălzi, iar temperaturile maxime vor atinge o medie de 10 - 12 grade, în timp ce minimele se vor apropia de zero grade. Vor fi precipitaţii slabe, trecătoare, cu o probabilitate relativ ridicată după data de 6 martie.
În Transilvania, vremea va fi rece în cea mai mare parte a intervalului de prognoză. Temperaturile maxime la nivelul regiunii vor fi de 2 - 4 grade până pe 8 martie, apoi se va încălzi uşor şi treptat şi se va ajunge la o medie a acestora de 8 - 9 grade. În timpul nopţilor se vor înregistra minime termice între -7 şi -5 grade, însă vor fi şi intervale mai reci în care, îndeosebi în estul regiunii, temperatura va scădea şi sub -10 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în perioada 1 - 3 martie, dar şi după 7 martie.
În Maramureş, vremea va fi rece în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, cu valori termice de 4 - 6 grade, până pe data de 8 martie. Ulterior, vremea se va încălzi uşor şi treptat şi se va ajunge la o medie a acestora de 8 - 10 grade. În timpul nopţilor se vor înregistra minime termice, în general, de la -6 la -4 grade, valori uşor mai ridicate urmând a se înregistra spre mijlocul lunii martie. Precipitaţii slabe cantitativ sunt prognozate după 7 martie.
În zona Moldovei, procesul de răcire va continua la debutul calendaristic al primăverii, când media temperaturilor maxime va scădea la zero grade, iar ulterior, chiar dacă se va înregistra o creştere uşoară a acestora, până pe 9 martie, la nivelul regiunii nu se vor depăşi 3 - 5 grade. După acest interval se întrevede o încălzire uşoară şi treptată, astfel că spre mijlocul lunii martie se pot înregistra temperaturi în jur de 10 grade. Nopţile vor fi reci pe tot parcursul intervalului, cu o medie a temperaturilor minime între -4 şi -2 grade, însă în perioada 6 - 10 martie se pot înregistra valori mai scăzute, local sub -6 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în perioada 28 februarie - 2 martie, dar şi după 7 martie.
În Dobrogea, în primele trei zile ale intervalului, media temperaturilor maxime va fi de numai două grade, cu mult sub normele climatologice, iar vântul va amplifica senzaţia de frig. Ulterior valorile termice diurne vor fi uşor mai ridicate, iar până în 9 martie se vor înregistra valori medii de 4 - 6 grade. De asemenea, către jumătatea lunii martie se va încălzi treptat, urmând a se înregistra temperaturi maxime de 8 - 10 grade. Temperaturile minime vor fi în general cuprinse între -2 şi zero grade, valori mai scăzute fiind posibile în perioada 6 - 10 martie. La începutul perioadei temporar se vor semnala precipitaţii, iar local cantităţile de apă vor fi însemnate. În restul intervalului, doar trecător şi pe arii restrânse vor fi posibile precipitaţii, cu o probabilitate mai mare după data de 7 martie.
În Muntenia, până miercuri, media temperaturilor maxime va fi de numai 2 - 4 grade, cu mult sub normele climatologice. După această perioadă, valorile termice diurne vor fi uşor mai ridicate, iar până în 9 martie se vor înregistra medii de 6 - 8 grade. La jumătatea lunii martie se va încălzi treptat, iar temperaturile maxime vor ajunge în jurul a 10 grade. Nopţile vor fi reci în cea mai mare parte a intervalului, cu minime termice în general de la -4 la -2 grade, valori mai scăzute fiind posibile în perioada 6 - 10 martie. La începutul perioadei, temporar, se vor semnala precipitaţii, iar izolat vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate. În restul intervalului, probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată după 7 martie.
În Oltenia, în primele două zile ale intervalului, la nivelul regiunii se vor înregistra temperaturi maxime în jur de 5 grade, apoi până spre 9 martie sunt estimate valori uşor mai ridicate, în medie de 7 - 8 grade, dar până spre mijlocul lunii martie se va ajunge la 11 - 12 grade. Nopţile vor fi reci în cea mai mare parte a intervalului, cu minime termice cuprinse între -4 şi -2 grade. La începutul perioadei, temporar, se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ, iar în restul intervalului probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 7 şi 8 martie.
Cum va fi vremea la munte la începutul lunii martie
La munte, în prima jumătate a lunii martie, vremea se va menţine rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor. Temperaturile maxime mediate pentru toată zona montană se vor menţine negative până în 10 martie, la valori cuprinse între -6 şi -2 grade, iar ulterior se va încălzi uşor, iar la finalul celor două săptămâni de prognoză sunt estimate temperaturi de la un grad la două grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi pentru valorile nocturne, care vor avea o medie ce va oscila între -11 şi -9 grade, până în 10 martie, apoi se va înregistra o creştere treptată spre -5 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în perioada 28 februarie - 3 martie, dar şi după 7 martie.