ANM: Cod portocaliu de ploi abundente şi vijelii în 35 de judeţe și București. Până când e valabil
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit ANM, în intervalul 26 septembrie, ora 11:00 - 27 septembrie, ora 03:00, în zona de munte, precum şi în Maramureş, Transilvania şi local în Moldova, va ploua abundent şi vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Cantităţile de apă vor depăşi 50...60 l/mp şi izolat 70...90 l/mp.
Totodată, în intervalul orar 15:00 - 23:00, local în Oltenia şi Muntenia vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii puternice, averse torenţiale, grindină şi frecvente descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi 35...50 l/mp.
Pe de altă parte, judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Tulcea şi Constanţa se vor afla integral sub Cod galben de ploi până duminică dimineaţa la ora 3:00. Parţial vor fi în Cod galben şi judeţele Bihor, Arad, Timişoara şi Caraş-Severin.
În aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp.
Vântul se va intensifica treptat în toată ţara, cu viteze la rafală în general de 45...60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100...110 km/h. În Moldova, Muntenia şi Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60...80 km/h.
Vremea se va răci, sâmbătă, mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar duminică şi în rest.