Modifica setarile cookie
Toate categoriile

ANM a emis un nou cod portocaliu de ploi abundente în jumătate din țară. Cât timp este valabil

Your browser doesn't support HTML5 video.

ANM a emis un Cod portocaliu de ploi abundente în 19 judeţe și alte Coduri galbene de precipitaţii în 20 de judeţe.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi abundente ce vizează jumătate din ţară pe durata următoarelor opt ore, respectiv un Cod galben de precipitaţii valabil până sâmbătă dimineaţa în judeţe din Moldova şi Transilvania.

Conform prognozei de specialitate, vineri, în intervalul orar 13:00 - 21:00, pe durata Codului portocaliu, în judeţele Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Botoşani şi Iaşi, precum şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Bacău şi Prahova, vor fi perioade cu ploi abundente.

În perioade scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40 - 60 l/mp. De asemenea, la altitudini de peste 2.000 de metri, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din troienele de 70 - 90 cm, încă existente pe crestele Carpaţilor Meridionali.

Citește și
inundatii
Cod roşu de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Sighişoara din judeţul Arad

În acelaşi timp, până la ora 21:00, va fi în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, interval în care în Oltenia, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei, local în Muntenia şi în zona montană aferentă acestor regiuni, vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 - 35 l/mp.

Meteorologii notează că astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

Potrivit ANM, un al doilea Cod galben de vreme rea va fi valabil începând de vineri seara, de la ora 21:00 şi până sâmbătă, la ora 9:00, în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău şi parţial în judeţele Harghita, Covasna, Buzău, Prahova, Argeş şi Braşov, unde va continua să plouă, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 30 l/mp.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult