Modifica setarile cookie
Toate categoriile

ANM a emis un Cod roșu de caniculă în 7 județe. Cât timp este valabil

Your browser doesn't support HTML5 video.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod roşu de caniculă în şapte judeţe din vest şi nord-vest, joi şi vineri.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod roşu de caniculă, valabilă joi şi vineri în şapte judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, precum şi alte atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de disconfort termic şi instabilitate atmosferică, ce vizează restul ţării în cursul acestei zile.

Conform prognozei de specialitate, în zilele de 24 şi 25 iunie, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş va fi Cod roşu de caniculă, cu temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. Acestea vor fi cuprinse între 39 şi 41 de grade, iar în nord-vest între 35 şi 38 de grade. În cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20 - 24 de grade.

În acelaşi interval va fi valabilă o avertizare Cod portocaliu de căldură în sud-vestul şi centrul ţării, unde se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade în Oltenia şi între 35 - 37 de grade în cea mai mare parte a Transilvaniei. Valorile nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 - 22 de grade.

De asemenea, joi şi vineri, pe fondul unui Cod galben, valul de căldură va cuprinde toată ţara, iar disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În Muntenia, Dobrogea, Moldova şi estul Transilvaniei maximele termice se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

Citește și
Caniculă
Ploile continuă să facă ravagii în multe locuri din țară. În vestul țării va fi caniculă

ANM precizează că, în zonele montane şi pe arii mai restrânse în restul ţării, mai ales după-amiaza şi seara, vor mai fi perioade cu instabilitatea atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

Potrivit sursei citate, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 12:00 - 22:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de disconfort termic în Oltenia, Maramureş, vestul şi nord-vestul Transilvaniei, sud-vestul şi centrul Munteniei, precum şi un Cod galben de instabilitate atmosferică în zonele de munte, în Dobrogea, Moldova, local în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25 - 40 l/mp.

Totodată, miercuri, în intervalul ora 12:00 - 22:00, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare va fi Cod portocaliu de caniculă, timp în care se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade, iar în cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 22 - 25 de grade.

Timișoara este unul dintre orașele care fierbe de miercuri la foc mic, sub un cod portocaliu de canicul[ și disconfort termic.

La ora 11, în Timișoara au fost deja 32 de grade Celsius. Vorbim de un val de căldură ce provine din Africa și va cuprinde toată Romnia. 

În tot acest timp sunt multe persoane care lucrează pe aceste temperaturi ridicate. De exemplu, curierii care livrează mâncare pe bicicletă.

Tânăr: ”Este îngrozitor, nu poți să descrii, dar ce putem să facem? Dacă înainte ne plângeam că nu mai vine căldura, acum a venit.”

Medicii le recomandă celor care au probleme de sănătate să nu iasă din case la orele amiezii.

Bărbat: ”Stăm mai mult la umbră, nu?! La umbra stăm, bem apă. Pentru mine e bine, dar e rău pentru ăștia care sunt bolnavi, care sunt grași.”

Bărbat: ”O să umblu cât mai puțin când sunt temperaturile mai mari și acum mă duc că aveam urgență, altfel, nu. Pentru mine într-un fel e bine că am climă acasă și mă descurc.”

După acest episod de caniculă, care durează cel puțin până vineri, meteorologii anunță noi furtuni violente.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult