ANM a anunțat care vor fi cele mai călduroase zile din această vară. Va fi cod roșu de caniculă
Potrivit acesteia, în aceste zile, temperaturile resimţite vor fi cu până la 10 grade Celsius mai mari faţă de cele măsurate în condiţii standard la umbră, informează Agerpres.
ANM a emis două avertizări cod roşu de caniculă, cu temperaturi maxime record de 40 - 42 de grade Celsius, valabile marţi şi miercuri, în judeţe din sudul şi sud-estul ţării şi în municipiul Bucureşti.
"Este posibil să resimţim cu mult peste 40 de grade Celsius, în condiţiile în care în cele două valuri de caniculă anterioare, la valori de 38 de grade la umbră, ne-am apropiat de 45 de grade resimţite, pentru că atunci când vorbim de temperaturi măsurate în condiţii standard la umbră, cu grad mare de umezeală în atmosferă, cu siguranţă temperatura resimţită este una care poate să aducă o diferenţă între cea măsurată şi cea resimţită chiar peste şapte, opt, până la 10 grade Celsius. În aceste condiţii şi disconfortul termic va fi unul deosebit de ridicat, în accentuare şi extindere în cea mai mare parte a ţării, mai ales în zonele avertizate cu Cod portocaliu şi roşu, pentru că vorbim de zilele de marţi şi miercuri, cele mai călduroase zile din această vară de până în prezent. Vorbim pentru ziua de marţi de judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi şi municipiul Bucureşti, iar pentru ziua de miercuri de judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, vestul judeţului Constanţa", a subliniat Mateescu, la Digi 24.
Aceasta a menţionat că valul de caniculă va aduce ulterior şi alte fenomene meteo externe, începând de miercuri după-amiaza, respectiv averse torenţiale, vijelii şi grindină, iar temperaturile vor înregistra scăderi semnificative cu mai mult de 10 grade Celsius.
"Cu siguranţă vom vorbi şi de perioade de instabilitate atmosferică accentuată, începând chiar de miercuri după-amiaza, pe parcursul nopţii de miercuri spre joi. De fiecare dată menţionăm faptul că valul de căldura vine la pachet cu aceste tipuri de fenomene. Vorbim de averse torenţiale, vorbim cu siguranţă de vijelii, pentru că vitezele la rafală vor depăşi 70-90 km/h posibil şi peste 100 km/h şi izolat de grindină. Masa de aer rece dinspre Europa Centrală îşi va face deja simţită prezenţa semnificativ în ziua de joi, când vor fi diferenţe de temperatură faţă de zilele de marţi şi miercuri, când se va ajunge până la 42 de grade la umbră, joi de pildă nu vom mai depăşi 29 de grade Celsius. Iată o scădere cu mai mult de 10 grade faţă de zilele anterioare. Aşadar, ne aşteptăm într-adevăr, la mase de aer foarte cald şi rece şi vorbim şi de fenomene de instabilitate atmosferică deosebit de accentuate", a arătat şefa ANM.
Întrebată dacă se vor înregistra recorduri de temperatură în aceste zile, ea a precizat că maximă absolută a lunii iulie în ţara noastră a fost consemnată în data de 24 iulie 2007, în urmă cu 16 ani, la Calafat, de 44,3 grade Celsius.
"În 24 iulie 2007, în urmă cu 16 ani am înregistrat temperatura maximă absolută a lunii iulie în ţara noastră, la Calafat, 44,3 grade Celsius. Cu siguranţă vom monitoriza şi vom vedea cum vor evolua lucrurile după acest al 3-lea val de caniculă, cel mai intens de până acum din această vară", a mai spus Elena Mateescu.
Cod roșu de caniculă în București și în mai multe județePrimul cod roşu de caniculă emis de ANM va fi valabil pe parcursul zilei de marţi, în Capitală şi în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi, temperaturile maxime extreme fiind de 40 - 42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Miercuri va intra în vigoare cel de-al doilea cod roşu emis pentru judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, vestul judeţului Constanţa şi în Capitală. Temperaturi maxime vor fi tot de 40 - 42 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Sursa: Agerpres
Etichete: canicula , romania , anm , cod roșu de caniculă
Dată publicare: 24-07-2023 15:52