Alertă ANM de vreme severă imediată. Cod roşu de furtună și grindină într-un județ
31-10-2024 |
15:30
Zeci de localităţi din judeţul Sibiu, inclusiv municipiul Sibiu, se află, miercuri la prânz, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie puternică, fiind aşteptate ploi torenţiale, grindină, vânt cu rafale de peste 90 de kilometri pe oră.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod roşu, valabil de la ora 12.15 până la 13.15, în judeţul Sibiu: Sibiu, Cisnădie, Tălmaciu, Sălişte, Răşinari, Şelimbăr, Ocna Sibiului, Jina, Miercurea Sibiului, Slimnic, Gura Râului, Loamneş, Orlat, Poiana Sibiului, Cristian, Şura Mare, Sadu, Şura Mică, Boiţa, Tilişca, Poplaca, Apoldu de Jos, Ludoş, Râu Sadului.
Aici se vor semnala vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torenţiale care vor acumula local peste 25-30 l/mp.
Potrivit ISU Sibiu, a fost transmis mesaj de avertizare RO-Alert pentru localităţile vizate.
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News
Ultimele stiri
{{date}}
{{title}}
Parteneri
Citește mai mult