Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vama Buzăului, locul din România unde pot fi admirați zimbrii. Zona nu este foarte aglomerată

Your browser doesn't support HTML5 video.

Și la munte a fost o vreme neobișnuit de caldă, ideală pentru plimbări în natură.

Mulți au căutat zonele mai puțin aglomerate și au ajuns, de pildă în stațiunea Vamă Buzăului, la o oră de Brașov, sau în frumosul sat Rimetea din Alba, scăldat duminică în soare ca într-o poveste.

Cei ajunși în stațiunea Vama Buzăului nu au putut rata o vizită la rezervația de zimbri. Aici au găsit și păuni, reni sau cerbi.

Fată: „Am văzut zimbrii, păunii și căprițele și mi-a plăcut că le-am văzut de aproape. Le-am dat morcovi și mere.”

Zona nu e foarte aglomerată, așa că turiștii s-au bucurat mai ales de liniște.

Citește și
Vremea perfectă i-a surprins pe turiștii din Brașov, în ciuda prognozelor de ploi la munte: „E absolut excepțional”
Vremea perfectă i-a surprins pe turiștii din Brașov, în ciuda prognozelor de ploi la munte: „E absolut excepțional”

Turist: „Suntem în natură, vedem animale, le dăm mâncare, copiii sunt foarte bucuroși și e o zonă superbă”.

După plimbările în natură, la aer curat, oaspeții s-au oprit la punctele gastronomice din stațiune. Ca să prindă loc la masă și-au făcut rezervare din timp.

Reporter: „Cât costă un meniu? Anca Vlad, reprezentant punct gastronomic: 80 de lei de persoană fără băutură și 40 de lei pentru copii.”

În alt colț de țară frumoasă, în Alba, ulițele satului Rimetea au fost pline de turiști care au pornit la pas spre peisaje de basm.

Cristian, turist din Zalău: „Mergem prin pădure pe vremea asta frumoasă, și, da, 3-4 ore de mișcare e minunat. Ne bucurăm de vremea bună cât mai ține”.

Locurile pictate în culori pastel i-au cucerit pe loc, spun oamenii. Femeie: „Îmi place peisajul, Rimetea mă fascinează întotdeauna. Este o splendoare de culori, îmi plac culorile toamnei, e o combinație extraordinară de galben, roșu, verde.” Cei care înnoptează aici plătesc, în medie, 150 de lei pentru cazare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult